Categories: Partide

TNL: Ponta vede romanii ca pe niste „scufite rosii”

Organizația de tineret a PNL Timiș consideră revoltătoare oferta candidatului Victor Ponta, de a împărți 50.000 de tricouri în schimbul promisiunii că persoanele care le primesc vor vota cu el. Tineretul PNL susține că, dacă tot vrea să se joace de-a candidatul la președinție, Victor Ponta ar trebui să-și demisia din funcția de premier.

Membrii TNL susțin că inițiativa lui Victor Ponta de a împărți 50.000 de tricouri roșii în schimbul susținerii este, de fapt, o sfidare a inteligenței românilor. „Victor Ponta jignește inteligența electoratului român, crezând că le poate cumpăra cetățenilor votul cu câte un tricou de aceeași culoare cu partidul pe care premierul îl reprezintă, adică PSD. Acest partid nu a fost niciodată interesat ca România să se dezvolte din punct de vedere economic, ci a avut drept scop de bază ca romanii să fie tot mai săraci, fiind astfel mai ușor de cumpărat sau de șantajat”, precizează președintele TNL, Liviu Cocean. TNL Timiș susține că Ponta trăiește într-o lume de poveste și că aseamănă poporul cu o mare de „scufițe roșii”. „Partea din «povestea» pe care Ponta nu o spune este că, odată ce ne-a mâncat «lupul», nu mai există niciun «vânător bun» – reprezentat de instituțiile fundamentale dintr-un stat de drept – care să ne salveze”, mai spune liberalul. Concluzia TNL este că Ponta ar trebui să-și dea demisia de onoare din funcția de premier, „fiind evident că dânsul este vectorul și girantul unei crize economice fără precedent pentru România”. TNL are și el o idee pentru o campanie cu tricouri, sub sloganul „Ponta… No Thanks”.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

17 minute ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

O oră ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

O oră ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago