Lucrările de reabilitare la sistemul de alimentare cu apă și canalizare de pe Bd. Dragalina continuă. De vineri, strada va fi închisă pe sensul de mers înspre gară, pe tronsonul Bd. Regele Carol I – Splaiul Tudor Vladimirescu. Restricțiile vor fi valabile două luni. Până acum s-a lucrat pe partea cealaltă a drumului.
Lucrările de reabilitare la sistemul de apă-canal de pe Bd. Dragalina au început în luna iunie și sunt absolut necesare din cauza vechimii mari a conductelor de apă şi canalizare din această zonă. Până acum s-a lucrat pe tronsonul Splaiul Vladimirescu – Bd. Regele Carol, pe sensul dinspre gară, porțiune pe care traficul a fost restricționat. Șantierul s-a terminat cu câteva zile în urmă, șoseaua proaspăt asfaltată fiind redeschisă circulației. Aquatim anunță că de vineri va porni lucrările pe sensul de mers înspre gară, pe tronsonul Bd. Regele Carol I – Splaiul Tudor Vladimirescu. Conform reprezentanților companiei, circulaţia rutieră va fi restricţionată total timp de aproximativ două luni.
„Pentru ca disconfortul creat de vecinătatea şantierului să fie cât mai redus, recomandăm cetăţenilor să-şi parcheze maşinile pe străzile alăturate, pentru a evita accidentele. Pietonii sunt rugaţi, de asemenea, să traverseze şanţurile doar pe podeţele special amenajate”, precizează reprezentanții Aquatim. Lucrările fac parte din Proiectul „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Valoarea totală a proiectului este de 118,8 milioane de euro, din care 73,93% fonduri nerambursabile, 13,04% asigurat de Aquatim SA, 11,30% de la bugetul de stat şi 1,73% de la autorităţile locale.
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…
Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…
Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…
Există organizații care se limitează la implementarea unor proiecte punctuale și organizații care reușesc să…
A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…
Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…