Categories: Economic

Contracte de peste 60 de milioane de lei pentru dezvoltare regionala, semnate la Timisoara

La Timișoara au fost semnate, marți, trei contracte care vizează dezvoltarea regională a zonei de vest. Două dintre ele sunt pentru spitalul din Sebeș, respectiv un bloc de aproape 100 de apartamente din Deva. Cel de-al treilea, cu valoare de peste 12 milioane de euro, „merge” către Spitalul Județean din Timișoara, mai exact către modernizarea ambulatoriilor acestuia.

La semnarea contractelor au fost prezenți primarii din Deva și Sebeș, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, dar și reprezentantul ADR Vest, Sorin Maxim. Contractul privind reabilitarea, dezvoltarea și modernizarea ambulatoriilor Spitalului de Boli Cronice din Sebeș are o valoare de 2,298 milioane de lei, din care 1,6 milioane fonduri nerambursabile. Din 2015, spitalul va avea mai multe cabinete medicale și săli de tratamente modernizate și dotate cu echipamente. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este de zece luni. Contractul care vizează reabilitarea energetică a blocului J de pe Bulevardul Maniu din Deva are o valoare de 1,7 milioane de lei, din care peste 980.000 fonduri nerambursabile. La finalul celor 12 luni prevăzute ca termen, vor fi reabilitate termic 91 de apartamente.

Suma cea mai mare va reveni însă pentru modernizarea ambulatoriilor de specialitate ale Spitalului Județean Timișoara. Acest proiect are o valoare de peste 56 milioane de lei, din care aproape 42 de milioane nerambursabili. Vor beneficia de modernizări cu echipamente medicale ambulatoriile de la Județean, Clinica de Chirurgie Plastică – Casa Austria, Clinica de Ortopedie și Traumatologie, Pediatrie – Clinica Bega, ORL copii/adulți – Clinica Bega și Obstetrică și Ginecologie – Clinica Bega. Prin acest proiect vor fi cumpărate, printre altele, trei echipamente medicale unice în regiunea Vest, respectiv ecograf, computer tomograf și RMN 3 Tesla. Lucrarea ar trebui să fie finalizată în 11 luni.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

6 minute ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

16 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

18 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

19 ore ago