Categories: Ziaristu' de terasă

I s-a pus lui Ponta pata pe socru-sau, adevaratul baron de Timis?

Ca să nu mai fie catalogat comunist, Victor Ponta a anunțat că a început lupta contra baronilor PSD. Pe o listă scurtă a acestor baroni, în dreptul județului Timiș nu va fi scris nicidecum numele lui Titu Bojin, ci al lui Ilie Sârbu. Apropo de Bojin, acesta e pe cale să primească înapoi exact ce-a dat prin vară liberalilor. Ba chiar ceva în plus. Din casa mega-penalului Dan Voiculescu, Maria Grapini vorbește despre penalii PDL din Timiș, iar Robu vrea curățenie în PNL, probabil pentru a face loc traseiștilor politici.

  • În vara acestui an, printr-o acțiune gen blitzkrieg, Titu Bojin și PSD au purces la schimbarea celor doi liberali din administrația locală. Astfel, în aceeași zi, pe 6 iunie, Bojin își arunca bumerangul din dotare pentru a-i răpune pe Marian Vasile din funcția de vicepreședinte al CJT, respectiv Dan Diaconu de pe fotoliul de viceprimar. Nemânuind chiar așa bine arma, Bojin a reușit să-l doboare doar pe Vasile, în timp ce Diaconu a rămas pe funcție, datorită unui singur vot. (Nu știu dacă PSD-iștii mai caută și acum „trădătorul” care a votat invers.). Greu de spus și acum de ce și-a încordat atunci Bojin bicepșii din dotare, mai ales că o făcea pentru un PPDD-ist și un țărănist amorezat de Putin. Ideea este că acum bumerangul este pe cale să se întoarcă direct în capul liderului PSD Timiș. Mai exact, Opoziția e pornită să-i schimbe atât pe cei doi PSD-iști din funcțiile de vicepreședinți ai CJT (Zanfir s-a transferat între timp de la PP-DD), cât și pe Traian Stoia din scaunul de viceprimar. Mai nou, PSD-iștii se lamentează că această manevră n-ar fi corectă. Chiar așa? Dar în vară a fost corectă? Ideea este că așa se întâmplă cu un bumerang pe care nu știi să-l folosești corect: se întoarce și-ți face un ditamai cucuiul în scăfârlie. Sau ca să folosesc și o vorbă românească: cine sapă groapa altuia cade singur în ea.
  • Haideți să mai râdem puțin de gândirea (sic!) politică a deja celebrului europarlamentar Maria Grapini. Cică în 2016 PC va candida singur la alegeri, spune panglicara de la Pasmatex. Și nu doar că va candida pe spuza proprie, dar în Timiș PC se va bate să câștige orice fel de alegeri. Da, știu, e de râs, dar fix așa a spus monumentala politiciană. Și știți pe ce motiv va câștiga? Fiindcă, în Timiș, PNL ar fi un partid de „penali”, în urma fuziunii cu PDL. Așa o fi, dacă spune doamna Grapini. Dar nu-i cam mult să vorbească despre penali membrul unui partid făcut, crescut și îmbârligat în tot felul de alianțe de un turnător ordinar care a primit zece ani de bulău? Și mai are vreo două dosare penale pe rol. Așa că mai ușor cu funia în casa spânzuratului!
  • I s-o fi cășunat lui Victor Ponta pe socru-său? Cum altfel ai putea privi declarațiile sale că vrea să scape de toți baronii PSD din țară? Bine, e un fel de non-sens să vorbești de PSD fără baronii din dotare. Revenind la Ponta, acesta s-a plâns că, din cauza năravurilor baronilor, a ajuns ca el, la numai 42 de ani, să fie catalogat drept comunist. Numai că printre acești baroni se numără și o rudă apropiată a lui Ponta, ce-i drept, prin alianță. Păi, dacă vorbim de baroni, hai să vedem ce avem în Timiș. Aparent, baronul județului este Titu Bojin. Dar el este doar un baron butaforic, de fațadă, cu sau fără aripioare de îngeraș puse de sfetnicii din dotare. Multă lume știe că adevăratul baron de Timiș este nimeni altul decât socrul lui Ponta, Ilie Sârbu. Ce-i drept, un baron insolit, prin corespondență sau la fără frecvență. Cert este faptul că în Timiș nu se face nicio numire fără aprobarea lui Sârbu, nicio alocare de fonduri, nicio afacere de care fostul viitor Prim-Socru să nu fie înștiințat. Că se află în apartamentul prezidențial de la Hotel Timișoara ori la București, Ilie Sârbu își dă acceptul pentru orice fel de mișcare întâmplată în județ. Ca atare, dând în baroni, Ponta dă și în socrul din dotare. Bine, suntem obișnuiți acum ca Ponta una să spună, alta să mănânce, astfel că și această „cruciadă” împotriva baronilor probabil e doar praf aruncat în ochii fraierilor care mai cred că se poate face ceva cu PSD.
  • Haideți să aruncăm o privire și prin tabăra câștigătoare. Pe cai mari acum, Nicolae Robu a afirmat că musai e nevoie de o curățenie și în PNL. Perfect de acord, e clar că multe capete ar trebui să cadă și de p-acolo, unele aflate chiar în imediata apropiere a lui Robu. Problema e însă alta. Facem curățenie pentru a lăsa locuri libere curvelor politice, traseiștilor fără rușine care aruncă acum ocheade către PNL? Fiindcă acest lucru se întâmplă și în țară, și în Timiș. Cohorte întregi de vagabonzi politici, ciolănari fără coloană, care au cântat pe la mesele tuturor partidelor (neapărat aflate la butoane), se pregătesc pentru următoarea stație: așa-zisul nou PNL. Culmea, vor fi și primiți, fiți siguri de acest lucru. Că de aia au votat tinerii cu Klaus Iohannis, pentru ca PNL să se îngrașe cu toate lighioanele politichiei din România!
Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare…

11 ore ago

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând:…

12 ore ago

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa,…

14 ore ago

TIMPARK anunță eliberarea abonamentelor de parcare pentru anul 2025

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara - TIMPARK anunță…

16 ore ago

Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”

Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un…

16 ore ago

Vine iarna! Vremea se înrăutăţeşte şi în Banat, unde va bate vântul cu putere

Meteorologii au actualizat avertizările şi anunţă că vremea să înrăutăţeşte începând de joi noapte, fiind…

16 ore ago