Categories: Administratie

Robu: „Glorie eterna eroilor!”. Asociatiile de revolutionari, medaliate in cadrul plenului festiv

Consilierii locali ai Timișoarei alături de revoluționarii orașului s-au întâlnit marți pentru a comemora cei 25 de ani de la izbucnirea Revoluției din 1989. Evenimentul a avut loc pe data de 16 decembrie, iar primarul Nicolae Robu a înmânat 9 medalii pentru asociațiile de revoluționari din orașul de pe Bega.
Plenul Consiliului Local Timișoara, menit să marcheze cei 25 de ani de la Revoluție a început la ora 15, atunci când s-a cântat imnul României, fiind urmat de un moment de reculegere. Revoluționarii au umplut Sala Mare de la Opera Națională Română Timișoara, iar aceștia nu s-au sfiit să-și strige oful pe tot parcursul întâlnirii. După intonarea imnului, ședința de plen a fost deschisă oficială, iar Nicolae Robu a luat cuvântul pentru a se adresa revoluționarilor.
„La Timișoara s-a prins curaj în premieră în România acelor ani să se spună «A fost de ajuns!, Jos Comunismul!, Jos Ceaușescu!» Primele manifestări publice au avut loc încă din ziua de 15 decembrie când un grup de cetățeni au făcut rezistentă împotriva mutării lui Laszlo Tokes din Timișoara. În 17 decembrie au avut loc primele pierderi de vieți omenești, iar pe 18 și 19 au continuat manifestările salvându-se cu noi victime. Mii și mii de oameni si-au părăsit locul de munca pentru a ieși în stradă. (…) Sunt două zile sfinte (n.r. – 16 și 20 decembrie 1989) care trebuie să rămână în mințile și în sufletele noastre ale timișorenilor. La aceasta sărbătoare avem datoria să aducem un omagiu celor care și-au pierdut viața, celor care aproape și-au pierdut viața, fiind răniți, celor care s-au implicat. (…) Glorie eternă eroilor! (…) Trăiască Timișoara, leagăn al libertății! Trăiască România liberă!”, a spus edilul în fața celor care au participat la plenul de marți.
După acest moment edilul a împărțit medalii placate în argint, pentru nouă dintre asociațiile de revoluționari. Rând pe rând reprezentanții asociaților, cei care au fost prezenți în sală, au venit să-și ridice medaliile. Aceștia au spus și câteva cuvinte exprimându-și nemulțumirile față de situația actuală din România, dar și despre faptul că nu toți revoluționarii se bucură de atenția meritată.
Nicolae Robu a acordat și o a zecea medalie, una care marchează meritele tuturor asociațiilor de revoluționari din Timișoara. Pe scenă au fost invitații reprezentanții acestora care au făcut o poză cu medalia și cu edilul, iar apoi au strigat: „Liberate te iubim, ori învingem ori murim!”, „Timișoara” și „Victorie!”.
Apoi mai mulți revoluționari s-au înscris pentru a lua cuvântul, mulți prezentând variante diferite ale evenimentelor din decembrie 1989.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

44 de minute ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

5 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

5 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

5 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

6 ore ago