Categories: Primăria Timişoara

Vacanta la primarie, programul se reia in 12 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, Primăria Timişoara îşi suspendă programul cu publicul, din data de 22 decembrie. Acesta urmează să intre în normal pe 12 ianuarie, însă există anumite compartimente care fac excepție de la regulă.

Angajații Primăriei Timișoara nu vor mai avea program cu publicul de luni, 22 decembrie. Până pe 12 ianuarie timp se vor desfăşura mai ales activităţi curente specifice la final de an: arhivarea documentelor, întocmirea de rapoarte, revizii ale sistemelor informatice etc. Totuși, anumite departamente nu vor intra de tot în vacanță. Astfel, Serviciul de Evidenţa Persoanelor şi Serviciul de Stare Civilă vor funcţiona în perioada 22-24 decembrie conform programului. În intervalul 29-31 decembrie vor fi eliberate acte de identitate conform programului, iar la Serviciul de Stare Civilă se vor înregistra nou-născuţii şi decesele, în intervalul 8,30 – 16. În zilele declarate libere şi cele de sărbători legale va funcţiona numai Biroul Înregistrări Decese, între orele 10 și 12.

Serviciul Transport şi Siguranţa Circulaţiei și-a suspendat deja programul cu publicul, din data de 15 decembrie, urmând să-l reia în 5 ianuarie, cu excepţia emiterii autorizaţiilor de circulaţie, respectiv legitimaţiilor şi abonamentelor. Direcția de Urbanism va continua să elibereze documente și în această perioadă, cu excepţia zilelor declarate libere şi a sărbătorilor legale. Casieria pentru activitatea de pompe funebre şi coşerit de pe Bd. 3 August nr. 17 va avea program cu publicul între orele 9 și 12, în zilele de 22, 23, 24, 29, 30 şi 31 decembrie, precum şi în perioada 5-9 ianuarie.

Activitatea de distribuire a produselor alimentare din stocurile UE va fi suspendată în perioada 24 decembrie – 5 ianuarie. Cantina de Ajutor Social va avea program normal de lucru în perioada sărbătorilor de iarnă. În 23 decembrie, între orele 12 și 14, beneficiarii vor primi pachete de Crăciun, iar în 24 şi 31 decembrie se va servi un meniu specific sărbătorilor. La Direcția Fiscală, ultima zi de program cu publicul va fi 19 decembrie, dar există și excepții. Biroul Consiliere Cetăţeni şi Registratură şi Biroul Impuneri Auto Persoane Fizice şi Juridice vor înregistra toate declaraţiile contribuabililor persoane fizice/juridice. Biroul Evidenţa Contribuabili şi Încasări Bugetare va încasa doar amenzile. Serviciile de specialitate din cadrul Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara vor elibera certificate de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri la bugetul local, atât pentru persoane fizice, cât şi juridice, doar pentru acele imobile pentru care nu este necesară prelucrarea informatică a datelor patrimoniale şi/sau nu este necesară achitarea obligaţiilor restante. Chiria pentru locuinţe, garaje şi terenuri se poate achita în contul RO08TREZ62121300205XXXXX, deschis la Trezoreria Timişoara, Cod Fiscal 14756536 beneficiar Municipiul Timişoara. Pentru informaţii, sugestii şi reclamaţii poate fi apelat Serviciul Call Center, la numărul de telefon 0256-969, care va funcţiona în zilele lucrătoare, de luni până joi, între orele 8 și 16, respectiv vineri, orele 8 – 14.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

4 minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

25 de minute ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

O oră ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

O oră ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago