Consiliul Judeten Timis
În perioada sărbătorilor de iarnă, programul de lucru cu publicul şi audienţele vor fi suspendate și la Consiliul Județean Timiș. Astfel, din 22 decembrie, cei care au de rezolvat diverse probleme la această instituție trebuie să aşetepte până în 2015. În această perioadă, la CJ se vor desfășura doar activități legate de încheierea anului curent. Programul cu publicul şi audienţele vor fi reluate din 12 ianuarie.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…