Categories: Social

Atentionare de calatorie in Croatia

Ninsori și vânt puternic – aceasta sunt coordonatele următoarelor zile în Croația Ministerul Afacerilor Externe a emis, duminică seară, o avertizare pentru cetățenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Republicii Croaţia.

Din seara zilei de 11 ianuarie 2015, regiunile continentale ale Croației se vor afla sub avertizare metereologică cod galben de ninsoare, iar pentru regiunile de pe coasta Mării Adriatice a fost emis un cod galben de vânt. MAE le recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Republica Croaţia ca, înainte de a pleca la drum, să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate, Autorităţii Portuare Croate şi Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă. Pentru evitarea eventualelor probleme se recomandă ca autovehiculele să fie dotate corespunzător pentru trafic pe timp de iarnă şi, cu precădere în cursul nopţii, să existe provizii suficiente de combustibil şi alimente. În Croația, folosirea echipamentelor de iarnă este obligatorie în perioada 15 noiembrie – 15 aprilie, indiferent de condiţiile atmosferice sau de tipul de vehicul rutier.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

4 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

5 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

8 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

9 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

9 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

9 ore ago