Categories: Invatamant

Elevii cu probleme s-au pus cu burta pe carte! Primesc meditatii gratuite

Ca să nu mai fie codași la evaluarea națională și bacalaureat, elevii din Timiș s-au apucat de învățat. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a dat startul la meditații gratuite pentru tinerii care nu se descurcă la școală. Reprezentanții ISJ nu pot spune însă dacă aceste ore de pregătire vor da sau nu roade.

Pentru a spăla rușinea de la evaluarea națională și de la bacalaureat, unde Timișul e codaș de mai mulți ani, Inspectoratul Școlar a pornit un amplu proiect de meditații gratuite de care beneficiază nu mai puțin de 6.000 de elevi. Acestea se adresează elevilor de clasa a VIII-a, a IX-a și a X-a, respectiv celor de clasa a XII-a. În total, în aceste proiecte s-au investit aproape două milioane de euro. „Proiectele sunt în faza de derulare. Suntem în faza în care vedem exact de unde a plecat copilul, care sunt progresele, se fac rapoarte. (…) În acest moment, Federația Națională a Părinților lucrează la aceste rapoarte și încă nu suntem în măsură să ne facem un punct de vedere despre rezultate”, spune inspectorul școlar general Aura Danielescu.

Șeful învățământului timișean le transmite însă părinților să nu se aștepte la minuni. Danielescu susține că perioada de pregătire este relativ scurtă și, chiar dacă se urmărește o îmbunătățire a prestației elevului, diferența dintre notele obținute s-ar putea să nu fie foarte mare. „Toate aceste proiecte au obiective și indicatori care se urmăresc a fi atinși. În mod evident, noi nu ne așteptăm la miracole. Acești copii beneficiază, într-adevăr, de un sprijin suplimentar, de meditații gratuite, dar vorbim de perioade de timp relativ scurte. Ca orice proiect, și acestea au anumiți indicatori pe care trebuie să-i atingem. Dacă nu se înregistrează acest progres la elevi, proiectele noastre au costuri neeligibile și nu ne dorim niciunul acest lucru. Copiii au primit subvenții, cadrele didactice au fost plătite, ceea ce înseamnă că ne așteptăm la anumite progrese”, a concluzionat Aura Danielescu.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

2 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

3 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

3 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

4 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

4 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

5 ore ago