Categories: Primăria Timişoara

Timisoara a ajuns, cu arta si cozonaci, in Parlamentul European / FOTO

În prima zi cu soare din acest an de la Bruxelles, o bucată de Timișoara a ajuns în… Parlamentul European. Într-una dintre cele mai aglomerate zone ale „motorului” Uniunii Europene a fost deschisă o expoziție care marchează deopotrivă 25 de ani de libertate ai orașului de pe Bega, dar și faptul că Timișoara vrea – și încearcă să arate că merită – să fie Capitală Culturală Europeană.

Denumit „Timișoara – 25 de ani de libertate”, evenimentul de la Bruxelles și-a propus să rezume, în imagini și lucrări de artă, ceea ce înseamnă spiritul orașului de pe Bega. Acesta a fost pus la cale de Primăria Timișoarei, cu sprijinul europarlamentarului Cristian Bușoi, iar spațiul, unul dintre cele mai aglomerate din PE, a fost rezervat încă din iunie 2014! Au fost patru sculpturi în lemn semnate Remus Irimescu, șase din bronz, ale regretatului Peter Jecza, și opt tablouri ale lui Constantin Flondor, dar și 12 afișe cu imagini-simbol ale orașului de pe Bega. Evenimentul, la care au asistat peste 200 de persoane, a fost colorat muzical de Mădălin Luca, aplaudat la scenă deschisă de întreaga asistență. Printre cei care au venit să vadă expoziția s-au numărat europarlamentarii Daciana Sârbu, Theodor Stolojan sau Cristian Preda, dar și vicepreședintele grupului PPE din Parlamentul European, Lara Comi. A venit, de asemenea, europarlamentarul Laszlo Tokes, a cărui prezență a iritat puțin câțiva revoluționari prezenți la eveniment.

„Competiția este foarte grea și se desfășoară după criterii foarte clare. Strădaniile noastre vor fi să obținem un punctaj cât mai bun. Acest eveniment ne ajută să demonstrăm cât de important este acest proiect pentru comunitatea timișoreană. Este important să se vadă că acest proiect este susținut de personalități, dar și de oameni simpli. Prin evenimentul din Parlamentul European am marcat și faptul că s-au împlinit 25 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989. Trebuie să fim uniți și să arătăm că Timisoara are toate atuurile pentru a fi Capitala Europeană a Culturii, dar ne așteaptă ani de muncă”, a declarat primarul Nicolae Robu. „Nu este foarte ușor să organizezi un astfel de eveniment, nici logistic și nici din alte puncte de vedere. Un eurodeputat are șansa ca, într-un mandat de cinci ani, să aibă maximum de două ori la dispoziție un spațiu de expunere pentru un proiect al său. Eu am decis să promovez Timișoara. În anii care urmează, dincolo de activitatea mea în PE, cel mai important obiectiv al meu este să contribui cât pot ca Timișoara să câștige titlul de Capitală Culturală Europeană. Tot respectul față de celelalte orașe ale României, dar datoria pe care o simt este față de Timișoara pentru a susține această candidatură”, a spus, la rândul lui, europarlamentarul Cristian Bușoi. Și, pentru că românii știu să fie ospitalieri, evenimentul de la Bruxelles a fost condimentat cu bucate alese și vinuri pe măsură. N-au lipsit cârnații și ceapa verde, murăturile și dulcețurile, dar nici cozonacul cu mac sau nucă sau pâinea tradițională, care s-au terminat… exact ca pâinea caldă!

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

29 de minute ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

2 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

2 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

6 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

6 ore ago

”Centura” ocolitoare a comunei Remetea Mare, drumul de legătură Aeroport – A1, va fi prioritizat la construire

Consiliul Județean Timiș a aprobat luni includerea drumului de legătură dintre Aeroportul Internațional Timișoara și…

7 ore ago