O excursie la Budapesta cu Agenţia de Turism Ultramarin este, în orice perioadă a anului, o experienţă extraordinară. La doar câteva ore de mers pe autostradă, te întâmpină un oraş de o frumuseţe incredibilă, cu evenimente şi atracţii pentru toate gusturile. Capitala ţării vecine găzduieşte pe tot parcursul anului evenimente culturale de excepţie. La mijlocul lunii februarie vă invităm la un spectacol absolut: Cirque du Soleil, chiar de Valentine’s Day – o combinaţie de acrobaţii, design extravagant şi muzică excepţională.
Budapesta este una dintre cele mai frumoase capitale europene: cu o arhitectură deosebită, plină de muzee şi obiective turistice, foarte curată şi cu un trafic fluid. Un weekend în acest oraş este binevenit oricând, mai ales că pe tot parcursul anului aici au loc evenimente culturale de înaltă ţinută. Printre cele mai frumoase zone ale oraşului se afă Cetatea Buda – un ansamblu arhitectural desprins parcă dintr-o poveste, cu turnuleţe albe, clădiri istorice şi un muzeu al marţipanului. În Cetatea Buda puteţi vizita frumoasa Biserică Mathias Rex, unde a fost încoronată Împărăteasa Sissi a Austriei, Bastionul Pescarilor, cu cele şapte turnuleţe fermecătoare reprezentând cele şapte triburi maghiare, Statuia Ecvestră a lui Ştefan I, fostul Palat regal – în prezent Galeriile Naţionale – care găzduieşte cea mai mare colecţie de pictură maghiară, sau puteţi asista la schimbarea gărzii în faţa sediului Preşedinţiei Ungariei. Tot în partea Budei, la înălţime, panorama de la Citadelă este impresionantă, mai ales seara.
De partea cealaltă a Dunării, în Pesta, Basilica Sfântul Ştefan domină de la distanţă prin frumuseţe şi măreţie. Este cea mai specială biserică maghiară, aceasta găzduind de altfel şi mâna regelui Ştefan. Tot în Pesta, Parcul Orăşenesc, Piaţa Eroilor, cu monumentul Milenium, Muzeul de Arte Frumoase (cu excepţionale tablouri ale unor pictori renumiţi), Castelul Huniazilor, parcul de distracţii, dar şi grădina Zoo, una dintre cele mai mari şi mai vechi din Europa, sunt obiective care trebuie neapărat bifate într-o excursie la Budapesta. Cel mai frumos parlament al Europei poate fi admirat în toată splendoarea sa în timpul unei croaziere pe Dunăre, când veţi descoperi o nouă şi neaşteptată perspectivă asupra oraşului. Programul complet al excursiei la Budapesta de Valentine’s Day îl găsiţi aici.
Invalid Displayed Gallery
Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele…
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov…
Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin…
Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic,…
Primăria Timișoara reia procedurile pentru a putea finaliza lucrările la Școala Generală nr. 30. A…
Joi, 19 decembrie, în plenul Consiliului Local va intra din nou în dezbatere proiectul privind…