Simpozionul Internaţional de Pictură „Dunăre ART” 2014 intră într-o nouă etapă, cea a întâlnirii dintre artă şi public. Cei 13 artiști care au participat, în toamnă, la tabăra de creație de la Mraconia își prezintă acum lucrările pe simezele Galeriei Helios.
Prima ediţie a Simpozionului Internaţional de Pictură Mraconia, desfășurată în toamna lui 2014, şi-a propus să stabilească parteneriate durabile cu asociaţii și uniuni de creaţie profesioniste din Europa. Au onorat invitația organizatorilor artiști din Austria, Bulgaria, Letonia, Lituania şi România, nume consacrate ale artei vizuale. Diferiţi ca stil şi temperament, tehnică şi viziune compoziţională, fiecare din cei 13 a redat în felul său peisajul fabulous de la Mraconia. Joi după-amiază, toate aceste lucrări vor fi putea fi văzute de publicul iubitor de artă într-un singur loc: în centrul Timișoarei, la Galeria Helios. Vernisajul expoziţiei Dunăre ART 2014, care va începe la ora 18, este organizat de Cons Electrificarea Instal, cu susţinerea Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Timişoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest şi cu Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană.
Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…
Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…
După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…