Categories: Primăria Timişoara

Fostele cinematografe, cu un pas mai aproape de revenirea la primarie

Primăria a dat în judecată, anul trecut, RADEF, pentru a încerca să recupereze o parte din fostele cinematografe ale orașului. Vineri, municipalitatea a avut câștig de cauză, e adevărat în primă instanță.

Deși există o lege conform căreia cinematografele care au ajuns la RADEF trebuie să revină în patrimoniul primăriei, regia nu s-a conformat. Anul trecut, PMT a dat în judecata RADEF pentru a recupera fostele cinematografe Studio, Timiș, Dacia, Arta, Victoria, Unirea, Freidorf, Fratelia și Grădina de Vară a Cinematografului Arta. Între timp, municipalitatea a renunțat la pretențiile asupra cinematografului Studio, unde situația juridică este destul de complicată, imobilul ajungând în posesia unei timișorence care locuiește în zona Polonă, dar care ar fi împrumutat RADEF cu o sumă importantă de bani.

Procesul s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara și, vineri, primarul Nicolae Robu a anunțat că municipalitatea a avut câștig de cauză. „Am obținut o nouă victorie pentru îmbogățirea patrimoniului imobiliar al municipiului Timișoara. Abia aștept victoria finală, pentru că sunt încrezător că aceasta ne va aparține nouă, astfel încât să putem pune în valoare aceste cinematografe, care de ani de zile sunt lăsate în paragină sau, mai corect formulat, sunt duse spre paragină pentru a putea pune mâna pe ele tot felul de șmecheri care s-au îmbogățit din speculații de tipul acesta”, a declarat edilul. Acesta nu știe dacă RADEF a depus contestație și nici ce se va întâmpla exact cu fostele cinematografe, dacă vor reveni în proprietatea municipalității. E sigur însă că acestea își vor păstra destinația culturală.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

15 minute ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

44 de minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

2 ore ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

4 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

4 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

4 ore ago