Categories: Invatamant

Mai putine infractiuni in scolile din Timis, dar furtul de telefoane ramane la moda

Tinerii din instituțiile de învățământ preuniversitar din Timiș sunt mai în siguranță decât erau în aceeași perioadă anul trecut. Cel puțin asta sugerează statisticile realizate de polițiști. Ca și până acum, la modă este furtul de telefoane mobile între elevi.

Reprezentanții IPJ Timiș au întocmit un raport despre siguranța elevilor în primul semestru al anului școlar 2014/2015, pe care l-au prezentat la Colegiul Prefectural. În acest interval, în școlile din județ s-au înregistrat 22 de infracțiuni. Față de anul trecut s-au înregistrat nouă infracțiuni mai puțin, respectiv o scădere totală de 29,03%. Dintre cele 22 de infracțiuni, 20 s-au înregistrat în mediul urban, iar celelalte două s-au petrecut în școli din mediul rural. Cauzele? În foarte multe instituții de învățământ nu există sisteme de supraveghere video, iar părinții și profesorii nu au o relație destul de apropiată pentru a preveni posibilele conflicte și incidente dintre elevi. La fel ca și în statisticile precedente, la modă rămâne furtul de telefoane mobile între elevi. Din acest motiv, reprezentanții IPJ Timiș cred că nu ar fi o idee rea ca elevii să nu mai aibă voie să-și aducă telefoanele mobile la școală. Totuși, până la asemenea măsuri drastice, IPJ Timiș împreună cu Inspectoratul Școlar Timiș au întâlniri lunare pentru a discuta despre problemele de siguranță care apar în rândul elevilor și ce măsuri trebuie luate. „Văd că planul de siguranță începe să aibă efect și față de perioada similară din anul anterior se vede o scădere. Acesta este un lucru bun, iar în zonele adiacente școlilor nu am avut niciun fel de probleme. Numărul incidentelor cu violență a scăzut, ceea ce este un lucru bun. Sper să continue această scădere, trebuie să fim optimiști”, a declarat prefectul Eugen Dogariu.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

26 de minute ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

2 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

2 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 21 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

19 ore ago