Și-a uitat poșeta în timp ce ajuta o bătrână, dar a avut noroc cu jandarmii. O femeie din Caraș-Severin a tras o spaimă zdravănă după ce a crezut că nu-și va mai recupera actele și banii lăsați în geanta respectivă.
Un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile aflat în patrulare în zona Iosefin a observat, miercuri, în plină stradă, o femeie care făcea semne disperate cu mâinile. Jandarmii au mers să discute cu ea și au aflat că aceasta își lăsase poșeta într-un tramvai, în timp ce ajuta o bătrână să urce în mijlocul de transport. I-au cerut numărul telefonului lăsat în geanta respectivă, au sunat, iar după câteva momente a răspuns o tânără, care le-a spus oamenilor legii că a văzut poşeta si s-a gândit s-o ducă la poliție. Jandarmii au stabilit cu aceasta să coboare din tramvai în Piața 700, unde au condus-o pe păgubită. Aceasta și-a recuperat astfel poșeta în care avea toate actele, carduri şi o sumă de bani, cu care venise din Caraş-Severin.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…