Categories: Primăria Timişoara

Statuile ecvestre pentru turisti vor aparea totusi la Timisoara

Una dintre mai vechile dorințe ale primarului Nicolae Robu nu s-a îndeplinit, dar n-a fost abandonată. Edilul și-a dat seama că nu era o prioritate, însă spune că în Timișoara vor apărea totuși noi statui. Una dintre ele, poate chiar în acest an.

În 2013, la jumătate de an de la preluarea mandatului de primar, Nicolae Robu se declara nemulțumit de faptul că în Timișoara nu mai apăruseră, de multă vreme, statui noi. Edilul anunța că de la bugetul local urma să fie finanțată ridicarea unor statui ecvestre ale lui Eugeniu de Savoya, Iancu de Hunedoara şi Carol Robert de Anjou, dar și un monument dedicat lui Tarzan. „Nu am stabilit încă locaţiile. Cei care vizitează Timişoara trebuie să aibă însă locuri unde să-şi facă poze. Mă gândesc că astfel de statui pot fi amplasate în parcarea de la Modex şi poate şi în sensul de la Michelangelo”, declara Robu, în ianuarie 2013. Doi ani mai târziu, niciunul dintre aceste planuri nu a fost pus în practică. Dar asta nu pentru că s-ar fi renunțat la idee… „O să facem cât de curând, nu ne-am grăbi, pentru că nu era asta prioritatea, statuile nefiind chiar ieftine. Dar una o vom face. Vom demara proiectul chiar în acest an. Trebuie să vedem cum putem proceda, pentru că trebuie să facem o competiție. Nu știu exact cum trebuie să procedăm, e un regim mai special de achiziție, fiind vorba despre un monument”, a declarat primarul Timișoarei. Acesta nu poate spune un preț, însă nu vrea să mai repede experiența ratată cu monumentul Revoluției. În august 2014, consilierii locali au votat alocarea a 175.000 de euro, pentru realizarea unui monument de dimensiuni impresionante dedicat Revoluției din 1989. Executivul primăriei a ajuns ulterior la concluzia că modalitatea de atribuire a acestuia nu este chiar legală și, pentru a evita orice probleme, a decis să renunțe la proiect și să organizeze, în 2015, un concurs de soluții. Nu se știe însă când va demara acesta.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

3 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

3 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

4 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

5 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

8 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

8 ore ago