Ceva îmi spune că încă din fragedă pruncie, la Bocsig fiind, Nicolae Robu visa să vorbească mult la telefon. Probabil că pe atunci nu se știa despre ce va să devină internetul, că precis își dorea pentru când va fi mare să navigheze pe toate browserele mapamondului. Din acest motiv cred că dezvăluirile colegilor de la pressalert, cum că liberalul a vorbit de mii de euro în concedii sau delegațiile oficiale din Dubai, Vietnam, Singapore, i-au adus primarului nostru multă amărăciune. E posibil ca acest mic scandal să-i declanșeze șefului administrației municipale o dispută lăuntrică adânc filosofică. Ce devine omul, dacă totul se rezumă la bani? Ce primar mai e ăla care se simte încorsetat de niște lucruri banale precum vorbitul la telefon? Acum, în secolul tehnologiilor de mare finețe, noi stăm să-i numărăm unui primar minutele sau megabiții consumați pe telefonul mobil? Dar el câte nu face pentru comunitate?! Așa gândea pesemne primarul, universitarul, omul de știință Robu.

Pe de altă parte, edilul, politicianul Nicolae trebuie să jaloneze printre reacțiile oamenilor de rând, alegătorii înfierbântați de dușmanul politic, obligat astfel să trăiască sentimentul vinovăției că a consumat din banul public cât zece lefegii cu salariul minim pe economie. Cum vine asta, tu să consumi în concediu mai mulți bani pe telefon decât pe cazare și masă? Ba mai mult, banul respectiv nici nu e al tău, ci al comunității care te-a votat. Trebuie să te macine lucrul ăsta, oricât de performant ai fi tu pentru oraș. Nu merge cu răspunsuri de genul „eu nu sunt responsabil de planul tarifar al telefonului”. Sau să spui că în concediu ți-ai luat de lucru să vorbești cu alegătorii ori cu Johnny Cojocari. Da, de 100 de euro, hai 300, dar nu de 3.500. Bun, vrei de 3.500, OK, dar îți folosești SIM-ul telefonic personal, nu cel de la serviciu.

Dincolo de multe acuze populiste care i se aduc primarului Robu, reproșul cu abuzul în problema convorbirilor telefonice în roaming mi se pare just. Nicolae Robu sau contabilii săi din primărie trebuiau să știe că furnizorul de telefonie îți oferă soluții mult mai ieftine pentru genul ăsta de turist. În Grecia de exemplu, țară comunitară, poți plăti 500 de euro roaming simplu sau poți plăti 50 euro zece zile roaming pe zi, pentru același consum pe voce sau internet mobil. Același serviciu ți se oferă și în țări din zona extinsă, chiar dacă nu în Dubai, dar astăzi majoritatea abonamentelor mai consistente oferă pachete de roaming incluse pentru un consumator decent, care merge în concediu să se simtă bine, să se odihnească, să se plimbe, să se scalde, nu să se uite la fișiere video pe trafic de date, când hotelul îți pune la dispoziție semnal wifi.

Repet, primarul Nicolae Robu nu are nicio scuză, cu atât mai puțin mi-aș propune eu să-i găsesc una. Nici măcar nu compar abuzul de câteva mii de euro al primarului Robu cu măgăriile de milioane depistate de DNA în ultimii ani pe la toate partidele. Nu te poți disculpa nici măcar spunând că organul de presă acuzator este Antena 3 de Timișoara. Sau comparând excesul lui Nicolae Robu cu altele mult mai mari făcute de șmenari cu renume. Însă dincolo de lipsa de pardon a edilului, chiar că e amuzant când vezi cine arată cu degetul. Aleși din PSD plâng foarte convingător pe umărul contribuabilului pentru aceste mii de euro risipite de liberalul luat de valul comunicării. Același PSD căruia nu-i mirosea nici gura a tun imobiliar după o tentativă de jaf la drumul mare, îmbrăcat sub denumirea oficială de vânzare sediu partid pe Splaiul Nicolae Titulescu.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Emoții doar în primul sfert de oră! SCM Poli Timișoara a învins categoric codașa din Sighișoara

Prim-divizionara de handbal SCM Poli Timișoara închide cu bine turul, învingând, conform așteptărilor ultima clasată…

2 ore ago

Fetele de la Poli închid sezonul regular cu o victorie frumoasă contra Bistriței

Pe o vreme rece și o ploaie măruntă, fetele de la Poli au întâlnit pe…

5 ore ago

Viceprimarul Lațcău anunță punerea în valoare a clădirilor din zona Pieței Mocioni odată cu revitalizarea zonei

Primarul Dominic Fritz a semnat în această săptămână contractul de finanțare prin care Timișoara va…

6 ore ago

Spitalul de Psihiatrie va avea un nou ambulatoriu, ridicat cu zece milioane de lei

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel va avea un nou amubulatoriu, o clădire…

7 ore ago

CSM Lugoj a trecut la pas de U Cluj în elită la volei feminin

Etapa a VIII-a din Divizia A1 de volei feminin a însemnat cel mai ușor meci…

8 ore ago

Lights of the Village a pornit la drum cu mii de vizitatori/VIDEO

Prima zi de activitate a ”Lights of the Village”, evenimentul desfășurat la Muzeul Satului Bănățean…

9 ore ago