Enel a programat marți întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Armoniei (p), orele 9 – 13, str. Bojincă, Bd. Constantin Brâncoveanu (p), orele 9 – 16; Jimbolia – Zona Futok, str. Abator, Rapova, Loc Târg, Spre Vest, Spre Est, Spre Sud, T. Vladimirescu, I. I. de la Brad, orele 9 – 16; Sânmihaiu Român (p), Foraj 30 și 31 Aquatim, Orțișoara (p), orele 9 – 16; Lugoj – str. A. D. Xenopol, N. Iorga, Ceferiștilor, N. Titulescu (p), Bojinca, Bega, P. Maior, A. Ipătescu, orele 8 – 16; Buziaș – str. Republicii, Cruci, Șoimilor, Viilor, Girlei, 9 Mai, Grozăvescu, Eroilor, Viorelelor, Mărășești, E. Gojdu, A. Mureșan, orele 8 – 16; Nădrag (p), Pietroasa Mare (p), orele 9 – 19; Găvojdia, orele 10 – 20.
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…