Campionatul de ciocnit ouă va fi organizat și în acest an, pentru a șaptea oară, la Sânnicolau Mare. Competiția va avea două secțiuni, iar câștigătorii sunt cei care rămân cu ouăle întregi până la final. Va exista și un arbitru care va testa cel mai tare ou, iar premianții vor primi miei, cocoși și… iepuri.
Tradiționalul Campionat de ciocnit ouă de la Sânnicolau Mare va avea loc luni, 13 aprilie, de la ora 17, în fața primăriei. Competiția este organizată pe două secțiuni: copii de până la 14 ani și concurenți cu vârsta de la 14 ani în sus. „Concurenții sunt încurajați să se înscrie cu ouăle aduse de acasă, selectate cu atenție, astfel încât să ridicăm nivelul competiției pe culmile rezistenței la categoria ouă fierte. Un meci se desfășoară între doi concurenți și câștigă cel care rămâne cu oul întreg. Competiția are un arbitru care urmărește toate meciurile și validează câștigătorul competiției. După fiecare meci, oul este predat comisiei de organizare. Câștigătorul este acel concurent al cărui ou rămâne întreg după ultimul meci. Comisia măsoară oul, după care îl taie cu un cuțit în două părți. O parte este mâncată de către concurent, iar cealaltă de către arbitru. Numai atunci este desemnat câștigătorul”, transmit organizatorii. Înscrierile la concursul de spart ouă se fac luni, de la ora 15. Câștigătorii ambelor secțiuni vor fi premiați în mod identic: locul trei – câte un iepure, locul doi – câte un cocoș, locul întâi – câte un miel.
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…
Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…
Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…
Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…