Categories: Primăria Timişoara

In ceasul al doisprezecelea: primaria si-a dat seama ca e haos pe santiere!

Cu tot orașul spart pentru diverse șantiere, cu firme care își fac propriile reguli și plătesc amenzile, dar fac tot cum vor ele, primăria și-a dat seama că situația este insuportabilă. La plenul de vineri, consilierii locali vor vota un proiect care instituie, teoretic, un regim mai dur pentru constructori.

HCL 13/2009 prevede că nerespectarea prevederilor permisului de spargere primit de la primărie, dar și neridicarea molozului și a pământului rezultat în urma lucrărilor se sancționează cu o sumă maximă de 2.500 de lei și… atât. Cu tot orașul transformat într-un imens șantier și cu nenumărate plângeri ale timișorenilor, nemulțumiți de halul în care arată străzile lor, după plecarea muncitorilor, inspectorii Direcţiei Tehnice au ieșit în controale și au dat diverse amenzi. Lucrurile nu s-au schimbat însă prea mult, astfel că s-a decis înăsprirea regulilor pentru constructori.

„Nerespectarea duratei de execuţie a lucrărilor, a termenului de refacere, a modului de refacere a lucrărilor perturbă derularea fluent a circulaţiei şi conduce la blocaje în trafic prin crearea de cozi imense de maşini, în contextul în care în municipiul Timişoara circulă un număr foarte mare de maşini. Semnalizarea necorespunzătoare şi nesemnalizarea lucrărilor periclitează securitatea traficului pe sectorul de drum pe care se execută lucrarea tehnico-edilitară, putând provoca accidente şi/sau deteriorări ale autovehiculelor (…) au fost numeroase cazuri în care a fost necesară chiar aplicarea a mai mult de o singură amendă, acordându-se chiar şi șapte amenzi pentru a obliga executantul să respecte prevederile legale”, se precizează în referatul care însoțește proiectul de hotărâre care va fi supus, vineri, votului consilierilor locali.

„În cazul unor încălcări repetate la Normele privind lucrările tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public, de către executant, respectiv săvârşirea a trei abateri, acestuia nu i se va elibera nici un Permis de Spargere pe raza municipiului Timişoara, până la îndeplinirea cumulativă a următoarelor obligaţii: predarea către Primăria Municipiului Timişoara, în conformitate cu prevederile legale, a amplasamentelor tuturor lucrărilor ce afectează domeniul public, aflate în derulare la data aplicării celei de-a treia sancţiuni, și plata tuturor amenzilor stabilite”, se spune în proiect. Mai mult decât atât, dacă firmele pleacă fără să repare drumul, vor avea de plătit ulterior lucrarea. „Propunem ca, în caz de nerefacere a domeniului public afectat, executantul să fie sancţionat cu amendă contravenţională (…) Lucrările de refacere a drumului se vor realiza de executantul cu care s-a încheiat contractul de întreţinere străzi şi/sau trotuare din sectorul afectat de execuţia lucrărilor tehnico-edilitare în cauză, iar contravaloarea lucrărilor se va recupera de la executantul în culpă”, se mai precizează în proiect. Mai rămâne de văzut dacă nivelul amenzilor va fi natură să-i sperie cu adevărat pe constructorii neglijenți…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

14 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

15 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

15 ore ago

Generația de aur a juniorilor CFR Timișoara se pregătește în Antalya pentru un an cu multe provocări

În ciuda dificultăților și a problemelor cotidiene, la Gara Mare se face un proiect fantastic,…

17 ore ago

A devenit funcțională stația de autobuz nou înființată la Parcul Botanic

Așa cum Primăria Timișoara anunțase în urmă cu mai multe luni, la Parcul Botanic a…

18 ore ago

La Oloșag a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. Au fost luate deja primele măsuri

În județul Timiș a fost descoperit un nou caz de pestă porcină africană. De această…

18 ore ago