Categories: Ziaristu' de terasă

Se sparge armonia din PNL in terasa lui nea Andrei?

Una dintre cele mai cunoscute terase din centrul Timișoarei, aparținând lui Andrei Rain, cunoscut de toată lumea ca nea Andrei, nu respectă regulamentul de funcționare impus de primărie. În mod normal, ar trebui demolată, fiindcă legea ar trebui să fie respectată de toată lumea. Cel puțin așa se întâmplă în lumea civilizată, iar Timișoara – nu-i așa? – ne place să credem că face parte din această lume. Dar orișicât ar dribla nea Andrei legea, ca părere personală, nu cred că se va ajunge la demolarea terasei. Și sunt cel puțin trei argumente care să-mi susțină opinia, dintre care unul ar putea lovi chiar în concordia din PNL Timiș.

În primul rând, se știe că legile, regulamentele și ce-or mai fi sunt făcute ca să le respecte fraierii. Or, nea Andrei nu-i deloc fraier în orașul acesta. Nu degeaba ani la rândul a organizat chefuri pentru primărie, instituții ale statului, partide, oameni politici, președinți sau viitori președinți ai țării etc. Nea Andrei, inimă zburdalnică (proaspăt căsătorit cu o pseudo-vedetă din menajeria OTV), știe foarte bine că nimeni nu se va lega de el pentru niște mofturi precum regulamentele primăriei.

Apoi, e la fel de adevărat și faptul că nea Andrei are de partea lui mulți timișoreni. Am auzit multe voci și destule comentarii, că la nea Andrei se mănâncă „ieftin și bun”, așa că nu trebuie să ne împiedicăm în niște fleacuri. (În paranteză fie spus, cred că „bunul” e în perfectă concordanță cu „ieftineala”. Hai, să zicem că iahnia de fasole ar schimba acest raport în favoarea „bunului”!) Se știe că românii nu au un spirit civic prea dezvoltat, iar chestiile astea cu respectarea legii nu-i prea impresionează. Dovadă și faptul că tot felul de infractori și borfași au fost/sunt idoli naționali și aș cita doar un Gigi Becali sau DD, că tot i-am pomenit acestuia din urmă vidanja cu pretenții de televiziune.

Ei bine, ultimul argument pentru care nu se va atinge nimeni de terasă stă chiar în interiorul PNL Timiș. Nea Andrei are o relație bună cu mulți politicieni din toate partidele. Dar niciuna nu s-a ridicat la nivelul legăturii cu componenta PDL din actualul PNL și, în mod special, cu co-președintele Dan Popa. De ani de zile, la bine și la rău, dar mai ales la bine, nea Andrei a fost alături de fostul PDL Timiș. Dintotdeauna, la sediul PDL în nopțile alegerilor de orice fel, berea și bucatele aduse de la nea Andrei erau nelipsite. Ba, chiar nea Andrei era în sediu de fiecare dată, jubilând alături de PDL-iștii la vechile victorii ale partidului sau ale lui Traian Băsescu. Care Băsescu, în 2004, înainte de cei zece petrecuți al Palatul Cotroceni, unde a chefuit fiind în Timișoara? Normal, la nea Andrei! Și să spargi acum mândrețe de armonie în PNL Timiș pentru un rahat de regulament?

Nu în ultimul rând, chiar Klaus Iohannis, în campanie fiind la Timișoara, a luat masa tot la… nea Andrei. Evident, nu fiindcă a auzit el din Sibiu că aici e „ieftin și bun”, ci fiindcă a fost dus acolo de liberalii locali. Prin urmare, cel mai simplu lucru ca nea Andrei să intre totuși în legalitate cu terasa lui cu tot, ar fi ca primăria să schimbe regulamentele, ca să se încadreze și terasa. Sau să-l cheme pe nea Andrei să facă de acum încolo astfel de regulamente, așa încât să nu le încalce. Că doar se știe că dl primar Robu este un partizan înfocat al legalității…

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

26 de minute ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

2 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

4 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

4 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

4 ore ago

Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa

Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…

5 ore ago