În urmă cu câteva zile, la nivel central au demarat negocierile între PSD și UNPR, în vederea constituirii unei alianțe politice și electorale. Aceasta va aborda pe liste comune atât alegerile locale, cât și cele parlamentare de anul viitor.
UNPR a cerut 10% din numărul total de parlamentari, ceea ce ar însemna păstrarea celor 50 de senatori și deputați pe care îi are în acest moment. Surse din UNPR Timiș ne-au declarat că, la nivel local, s-ar fi decis deja ca partidul generalului de intendență Gabriel Oprea să primească un loc eligibil pe lista comună de la parlamentare și încă unul semi-eligibil. UNPR Timiș are în acest moment doi deputați, este vorba de Ion Răducanu care este și președintele filialei județene, și Adrian Diaconu, venit de la PP-DD. Totodată aceleași surse afirmă că, la alegerile locale, UNPR își va desemna candidați la 15 primării din județ.
La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje…
La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara…
Copiii curioși și părinții informați sunt așteptați în acest weekend la Iulius Town, unde vor…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.02.2026, unde se vor executa reparaţii…
Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…
Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…