Premierul penal Victor Ponta a trecut un prim hop în problemele sale cu Justiția. Comisia Juridică a Camerei Deputaților a votat împotriva încuviințării urmăririi penale cerute de DNA pe numele premierului.
Dintre membrii prezenți, 17 au votat împotriva încuviințării urmăririi penale, iar șapte pentru. Votul Comisiei Juridice este numai consultativ, dar reprezintă un semnal pentru ceea ce se poate întâmpla la votul din Camera Deputaților. Votul final în privința încuviințării urmăririi penale va fi dat cel mai probabil marți în plenul Camerei. Până acum, liderii PSD au declarat că vor fi întodeauna de acord cu cererile DNA privind încuviințarea urmăririi penale, dar mai puțin de acord cu cererile de arestare.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…