Un asistent universitar de la Facultatea de Matematică – Informatică a Universității de Vest a fost săltat de procurori, după ce le-a cerut studenților săi… 600 de lei pentru a-i trece la o probă practică. Ovidiu Ariton a fost denunțat chiar de unul dintre tineri.
Un preparator de la Facultatea de Informatică a fost prins joi seară chiar în timp ce lua 600 de lei pentru a le asigura unor studenți notă de trecere la proba practică de laborator. Flagrantul a avut loc chiar în sediul Universității de Vest. Ovidiu Ariton a fost denunțat de unul dintre studenți, care a reclamat că acesta condiționa trecerea examenului de plata unei taxe. Anchetatorii au strâns mai multe probe, constatând că, foarte probabil, sistemul funcționa de mai mulți ani, iar Ariton ar mai fi luat bani și de la alți studenți. Flagrantul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, împreună cu cei de la DGA. Ovidiu Aritoni a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat vineri instanței, cu propunere de arestare preventivă instanței.
UPDATE: Universitatea de Vest a reacționat imediat, printr-un comunicat nesemnat, de această dată, de rectorul Marilen Pirtea. „Universitatea de Vest din Timișoara (…) are toleranță zero față de comportamentele care deviază de la principiile de onestitate, transparență, profesionalism și excelență. Evenimentul, pe cât de nedorit, este pe atât de necesar în descurajarea unor acțiuni nedemne de mediul profesionist creat la universitate. Aceasta a fost și ideea care a stat la baza protocolului semnat acum trei ani cu Direcția Generală Anticorupție (…) Instituția regretă faptul că un om nu a înțeles că universitatea are toleranță zero față de asemenea comportamente nedemne. În plus, apreciază implicarea autorităților judiciare și se bucură să îi aibă aproape în menținerea unui mediu academic sănătos”, se precizează în comunicat.
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…