Casa cu porți albastre de la Gărâna a lui Elisabeth Ochsenfeld se deschide și în acest an, pentru o nouă ediție a simpozionului internațional de artă vizuală și literatură. Între 4 și 12 iulie, cuvintele și culorile se regăsesc și, apoi, se întorc către cei care știu să le aprecieze.
Elisabeth și Hartwig Ochsenfeld deschid, din nou, porțile albastre ale casei cu numărul 154 din Gărâna pentru artiștii cuvintelor și ai culorilor. Simpozionul internațional de artă vizuală și literatură „Keep calm and call the wolf” are loc, în acest an, între 4 și 12 iulie. Sâmbătă, 11 iulie, între orele 11 și 17, Arthouse Wolfsberg Gărâna se dezvăluie publicului larg, la expoziția la care vor expune Carmen Bayer, Costin Brăteanu, Gheorghe Fikl, Ana Kun, Delphine Manet, Camil Mihăescu, Elisabeth Ochsenfeld, Horațiu C. Pavelescu, Nicolae Ungur, Dimitar Velichkov și Bojan Zivik. La ora 15 este programat un recital de violoncel al Alexandrei Guțu. Expoziția va putea fi vizitată, de pe 15 iulie, și la Timișoara, la Galeria Pygmalion de la Casa Artelor. În mod tradițional, Arthouse Wolfsberg Gărâna împletește arta vizuală cu muzica și literatura, așa că sunteți așteptați și la patru lansări de carte: Ana Barton, cu „Prospect de femeie“ și „Mamifer“, și Petronela Rotar, cu „Alive“ și „O să mă știi de undeva“. Întâlnirea cu scriitoarele va avea loc joi, 16 iulie, de la ora 19, la Casa Artelor.
Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa…
Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției…
Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total…
Regiunea de vest a României a beneficiat de investiții de 286 de milioane de lei…
Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la…
Viteza dăunează grav traficului și sănătății. La data de 3 aprilie 2026, în jurul orei…