Categories: Invatamant

Liceul Grigore Moisil, cel mai bun din Timis! Peste 99% din candidati au luat Bac-ul

În Timiș, au dat bacalaureatul 5.000 de elevi, iar rata de promovare este mai mare decât anul trecut. Au luat examenul 65.84% dintre candidați, iar Timișul a obținut cele mai multe medii de 10 curat. Cel mai bun liceu din județ este „Grigore Moisil”, unde au luat Bac-ul aproape toți candidații, iar codașul, cu elevi care să fi trecut totuși examenul, este Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”.

Rata de promovabilitate a promoției actuale în Timiș este mai mare ca anul trecut, respectiv 71,29%, în timp ce promoția anterioară are o promovabilitate de 31,95%. Astfel, promovabilitatea pentru 2015 este de este de 65.84%. E mai bine totuși decât în 2014, cu 57.19%, sau în 2013, cu 55.57%. Timișul se poate lăuda că are cei mai mulți elevi care au obținut medii de 10. Cei care au reușit aceste performanțe provin de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” (doi elevi), Liceul Teoretic „Grigore Moisil” (trei elevi), Colegiul Național Bănățean (trei elevi) și Colegiul Național „C. D. Loga” (un elev). Anul trecut, în Timiș nu a fost nicio medie finală de 10. La examen s-au prezentat 4.880 de elevi din cei 5.199 înscriși în Timiș. Șapte tineri au fost eliminați din examen, iar mediile au fost după cum urmează: nouă medii de nota 10; 679 de medii între 9,99 – 9; 888 de medii între 8,99 și 8; 869 între 7,99 – 7; 768 între 6,99 – 6. Tinerii care nu sunt mulțumiți de notele obținute pot depune contestații între orele 12 și 16, urmând ca mediile finale să fie publicate pe data de 10 iulie.

Cel mai bun liceu din județ este Liceul Teoretic Grigore Moisil Timișoara, cu o rată de promovare de 99,32%. Urmează Colegiul Național „CD Loga” – 97,95%, Colegiul Național Bănățean Timișoara – 97,76%, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” – 93,33%, Liceul Teoretic „William Shakespeare” -92,06%, Liceul Pedagogic Timișoara – 89,80% și Colegiul Național „Ana Aslan” – 89,52%. Există însă și licee unde au luat examenul foarte puțini elevi. Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” are o promovabilitate de doar 5,88. La Liceul Tehnologic Biled nu au promovat examenul decât 9,09% dintre elevi, iar la Colegiul Tehnic de Vest, 10,34%. De asemenea, la Liceul Tehnologic „Cristofor Nako” din Sânnicolae Mare, promovabilitatea a fost de doar 15%. Rezultate complete pot fi găsite aici.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

30 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago