Categories: Social

Mai bine mai tarziu decat niciodata: incepe, in sfarsit, vanatoarea de tantari

Timișorenii au simțit deja pe pielea lor că, și în acest an, țânțarii și muștele se simt foarte bine în orașul de pe Bega. Primăria nu are încă un contract de dezinsecție, așa că totul rămâne acum la… avioanele CJ Timiș, care ar putea intra totuși în acțiune săptămâna viitoare.

În luna mai, plenul CJ Timiș a aprobat un proiect de hotărâre care prevede prestarea de servicii de dezinsecție către primăriile care vor solicita acest lucru. Practic, dezinsecția se face de către un operator contractat de CJ, care va plăti pentru aceste operațiuni, urmând să recupereze ulterior banii de la primării. Timișorenii sunt deja exasperați de insectele care îi asaltează, cu precădere la lăsarea serii. Nici nu e de mirare, câtă vreme în acest an, până acum, nu s-a făcut dezinsecție deloc. Președintele CJ, Titu Bojin, spune că lucrurile se vor îmbunătăți. „Începe dezinsecția la primăriile care au solicitat. Ne-au trimis comenzi unele dintre ele. Primăria Timișoara a făcut o adresă către noi si probabil ne va trimite și comanda în curând. Mai sunt câteva primării care au solicitat. Cred că de săptămâna viitoare va începe acțiunea”, a spus Bojin. Este al doilea an în care Primăria Timișoara nu are contract cu o firmă specializată în dezinfecție, dezinfecție și deratizare. În toamna lui 2013, PMT a rămas fără un astfel de contract și s-a dat drumul la licitație pentru găsirea unui nou operator. În august 2014, procedura era departe de finalizare, Romprest Servicii SA solicitând clarificări peste clarificări. S-a ajuns apoi la contestații în instanță, iar lucrurile nu sunt clare nici acum. În martie, Tribunalul București și-a declinat competența în acest caz.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

O oră ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

4 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

9 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

9 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago