Categories: Cultura

Teatrul Thespis implineste 50 de ani! Aniversare cu patru spectacole / FOTO

50 de ani de la înființarea Teatrului Studențesc Thespis! Aceasta este sărbătoarea la care sunt invitați iubitorii de artă în acest sfârșit de săptămână. Sunt patru spectacole, care vor fi cu siguranță pe gustul amatorilor de teatru.

Sâmbătă, 11 iulie 2015, de ziua fondatorului său, Diogene V. Bihoi, Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor aniversează 50 de ani de existenţă. Din 1965 și până acum, Thespis a oferit publicul o mulțime de reprezentanții și nu se va opri la aniversare. În fiecare an, ziua lui Lelu Bihoi este prilej de reunire a membrilor mai vechi sau mai noi ai trupei din care, din 1965 încoace, au făcut parte sute de oameni, răspândiţi acum pe toate continentele. „Primele întâlniri teatrale ale celor care aveau să constituie mai târziu Teatrul Studenţesc Thespis aveau loc în 1965 în Clubul Universităţii, an de an activitatea luând amploare, colaborările cu diverşi artişti din peisajul timişorean (artişti plastici, muzicieni – şi îi amintim aici doar pe tinerii, pe atunci, Phoenix) aducând acest teatru tânăr şi non-conformist în conştiinţa publicului de artă timişorean. Locaţia s-a schimbat în anii ce au urmat, după Revoluţia din 1989 Teatrul Thespis activând sub umbrela Casei de Cultură a Studenţilor, locaţie în care va şi avea loc Aniversarea, respectiv în studioul 202 – Diogene V. Bihoi”, transmit organizatorii evenimentului. Sâmbătă seară se vor juca patru spectacole: de la ora 19 – „Măicuța Maria Ignatius vă explică tot”, regia Salahhe; ora 20 – „Regele moare”, regia C & A; ora 21 – „137 de elefanți”, regia Moni Karman; ora 22 – „Monoloagele vaginului”, regia Toni Albei. În pauzele dintre piese vor putea fi vizionate filme despre istoria teatrului Thespis.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

10 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago