Categories: Social

Ajuta 100 de copii sa beneficieze gratuit de hidroterapie!

Asociația Școala mamei Junior are, din nou, nevoie de ajutorul timișorenilor. Cu un vot puteți aduce mai aproape un grant de 10.000 de euro, care va face posibilă continuarea ședințelor de hidroterapie pentru copiii cu dizbilități. Competiția se încheie pe 11 septembrie.

Asociația Școala mamei Junior a intrat, alături de alte 98 de asociații din țară, în cursa pentru un grant oferit de Raiffeisen Comunități. Proiectul se numește „Hidroterapia schimbă vieți” și își propune să ofere acces gratuit copiilor cu dizabilităţi la una dintre cele mai consacrate şi eficiente terapii în tratarea bolilor ce ţin de întârzierile de dezvoltare, terapia în apă. În prezent, de acest proiect beneficiază peste 100 de copii și tineri, asistați de trei fiziokinetoterapeuți și peste 15 voluntari. „Anul trecut am câștigat la limită cei 7.000 de euro care s-au oferit ca grant, bani care ne-au ajutat foarte mult să ne continuăm activitatea. Anul acesta, concurența este și mai mare și vom avea nevoie de fiecare vot posibil. Ideal ar fi să avem peste 4.000 de voturi pentru a ne asigura succesul”, spune dr. Ioana Vârtosu, președintele asociației.

Dacă vreți să votați, trebuie să urmați câțiva pași: faceți-vă un cont aici, activați-l și autentificați-vă. Apoi votați, până pe 11 septembrie, proiectul „Hidroterapia schimbă vieți”. Pentru companii există o procedură specială. „Dacă se dorește votarea din interiorul unor companii, acestea trebuie să trimită aici o adeverință semnată și ștampilată, care să conțină numele companiei, IP-ul, numărul maxim de persoane care ar putea vota și argumentarea solicitării de exceptare”, explică Ioana Vârtosu. În paralel cu procesul de votare, 64 de voluntari Raiffeisen vor evalua proiectele ajunse în etapa finală din acest an. Nota juriului și numărul de voturi primite de către fiecare proiect vor avea o pondere egală în media finală.

A cincea ediție a Programului de Granturi Raiffeisen Comunități a început pe 1 iulie 2015 și se va încheia pe 11 septembrie 2015. Lista proiectelor câștigătoare va fi anunțată până în 16 septembrie, după verificarea și validarea de către Raiffeisen Bank S.A. a voturilor înregistrate. Programul de Granturi are un buget total de 100.000 euro pentru cele mai bune 10 proiecte, care vor primi fiecare o finanțare de 10.000 euro.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

2 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

4 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

5 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

8 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

10 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

12 ore ago