Categories: Sănătate

Cu ajutorul timisorenilor, 100 de copii vor beneficia de hidroterapie

Nu mai puțin de 100 de copii cu dizabilități vor beneficia, pentru jumătate de an, de hidroterapie gratuită. Totul se datorează Școlii Mamei Junior care, împreună cu ajutorul timișorenilor, a reușit să câștige, din nou, un grant de 10.000 de euro, oferit de o bancă.

De la începutul lunii iulie, reprezentanții Școlii Mamei Junior au cerut, din nou, ajutorul timișorenilor. Miza? Un grant de 10.000 de euro oferit de Raiffeisen Bank. Pentru a ajunge în posesia fondurilor destinate recuperării prin hidroterapie a copiilor cu probleme, Școala Mamei Junior a avut nevoie de ajutorul comunității locale. Aceasta s-a mobilizat din nou, la fel ca anul trecut, astfel că au fost adunate peste 4.000 de voturi. De acum, 100 de micuți din Timișoara, care au diferite dizabilități, vor putea să beneficieze de hidroterapie. „Banii ne vor ajunge pentru jumătate de an de terapie, pentru 100 de copii cu dizabilități. Banii vor susține cheltuielile cu tot ceea ce înseamnă terapeuți, bazin, un concurs de înot în luna iunie a anului viitor. Copiii vor fi împărțiți pe mai multe grupe. Vor fi șase grupe de copii de până în 7 ani și două grupe de copii cu peste 7 ani. Copiii de peste șapte ani provin din școlile pentru nevoi speciale și dintr-un centru de plasament”, ne-a declarat Ioana Vârtosu, fondatorul Școlii Mamei Junior.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

2 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

2 ore ago

Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour

Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în…

2 ore ago

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

14 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

18 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

19 ore ago