Filosofie de prin Banat: ce tie iti place, altuia nu-i face

Zău că m-am saturat de genul ala de manipulare în care un adevăr este rostit suficient de apăsat ca să nu mai lase loc altor 100 de adevăruri. Și mă refer acum la acel tip de retorică în care un contribuabil onest al urbei se întreabă, cu aer de victimă, de ce trebuie el să dea bani de la el, prin administrația municipală ori județeană, pentru ca niște fotbaliști, baschetbaliști, handbaliști, rugbiști, șahiști sau badmintoniști, harnici sau leneși, să se lăfăie în salarii de mii de euro, în activități susținute de asociații susținute din fonduri public. Fără să țină cont de o piață a muncii în domeniu, moraliștii cu pricina și-ar dori ca un baschetbalist american să fie plătit pe grila de inspector la urbanism, după care s-ar culca liniștiți că banul public e uniform distibuit, ca-n comunismul științific. Din acest peisaj aproape viu lipsesc însă și alți cetățeni onești care-și spun și ei adevărurile lor. Uite, de exemplu, mie nu-mi place muzica populară, dar nu cer primăriei să taie finanțările pentru tot felul de rugi cu guriști plătiți din cotizații de la buget. Altora nu le place jazzul, dar asta nu înseamnă că această muzică elevată nu le place deputatului Covaci de la Făget și electoratului de munte, plătitori și ei de taxe.

Căldura da, îmi place. Iarna. Numai că eu plătesc gaz scump, iar alții primesc subvenții de la primărie pentru agent termic mai ieftin. Poate că nu-mi convine nici că din banii mei se plătesc biletele de tramvai ale studenților din Strehaia. Cum sigur nu-mi pică bine nici să văd cum se risipesc bani publici sau comunitari spre activități ce ar trebui să vină în sprijinul educării țiganilor, dar acest lucru nu se mai petrece, deci cheltuiala e degeaba. Multe lucruri nu-mi convin. Că sediul PSD să fie scos la vânzare la preț de-o garsonieră, că din taxele ce vin și de la mine sunt plătite pensii speciale și pentru parlamentarul bun, și pentru ăla corupt. Și pentru judecătorul curajos, și pentru ăla șpăgar. Și pentru polițistul ce-și riscă viața, și pentru militarul ce împărțea izmene la Intendență. Dar nu mă pun de-a curmezișul tocmai în ideea că alți cetățeni din categoriile sus amintite vor avea și ei bunul simț să nu se opună bucuriilor cu care administrația publică se gândește să mă surprindă și pe mine vreodată. Iar sportul, fotbalul baschetul, rugby-ul, handbalul, șahul sau badmintonul, o muzică bună, ar fi câteva exemple.

Nu mai insist asupra cauzelor care au declanșat criza finanțării în sportul timișean. Se știe că mai multe asociații sportive sunt alimentate cu bani prin cotizații plătite anual de consiliile local și județean. Asta, până când Camera de Conturi Timiș a găsit acest lucru ilegal, după ani buni de legalitate exemplară. O altă abordare aproape parșivă vine să anuleze comparațiile cu alte situații similare din țară. Cum ar veni, să nu mai facem atâta caz că în Ilfov sunt câteva echipe de Liga 1 la fotbal finanțate de primării, că la Tg Mureș și Iași este la fel, ci să ne vedem noi de ilegalitățile noastre. Nu e așa. O ilegalitate trebuie combătută, iar Curtea de Conturi și DNA pentru asta există în schema sistemului. Dar în același timp nu poți ceda ca baciul moldovean în fața unor competitori care nu sunt deranjați deloc de aceleași instituții de control ale statului. Iar până ce zona privată va fi suficient de puternică și interesată să susțină sportul, nu e normal ca un clasament la fotbal să fie stabilit de profesionalismul sau lipsa lui, competența sau absența acestei, răzbunările sau tot felul de intrigi din diferite camere de conturi din țară. Ori la toți aceeași lege, ori la niciunul, ar zice un înțelept proprietar de capre.

Iar pentru asta avem avem la dispoziție și politicieni de Timiș. Care, dacă nu au sesizat cât de proaste sunt legile care le-au trecut pe sub nas, măcar pot face astăzi interpelări, să afle pentru noi de ce o lege e la Timișoara, iar alta în Ilfov. Primarul Nicolae Robu ar trebui să-și ia pancarta aia cu ZERO lei oferiți de guvernul Ponta Timișoarei și să se lege cu lanțuri de Arcul de Triumf din București cu un carton pe care să scrie câți bani s-au dus dracului din bugetul local desființând aceste cluburi sportive. Hai să calculăm și așa. Nu câți bani „risipim” anual cu asociațiile pro-sport și pro-cultură, ci câți bani au fost cheltuiți aiurea, lăsându-le acum să moară.