Mila si manie

Într-o logică aproape normală, criza refugiaților din nordul Africii și Orientul Apropiat n-ar fi decât o „petardă” care să mascheze adevăratele noastre probleme. Cum ar fi corupția din PSD, corupția din PNL, minciunile lui Ponta, frământările lui Dragnea, dispariția UDMR, fanteziile lui Nicolae Robu, criza din Ucraina, viitorul lui Radu Țoancă și alte probleme spinoase ale societății. Dar cum nu trăim vremuri normale, firește că necazul unor oameni născuți în zone măcinate de conflicte trebuie să fie tratat la rece, aproape rațional, între propaganda socialistă și cea a dreptei conservatoare, nu neapărat extremiste. Mărturisesc că nu mă număr printre aceia, buni amici, care ar pune mitralierele la graniță pe niște oameni aflați în dificultate, deși mă îngrijorez și îmi pun și eu întrebarea când va exploda această oală minune a lumii civilizate sub presiunea tot mai mare a sărăciei, insecurității și islamismului bezmetic, cauze și efecte.

Ce se întâmplă acum pe culoarul Balcanilor și până la Marea Nodului va fi tratat de UE ca un fapt deja petrecut, cu toate gardurile lui Victor Orban dintre Serbia și Ungaria și desființarea Spațiului Schengen. Sutele de mii de refugiați ce vor ajunge în vestul dezvoltat sunt ca și cetățeni germani. Nou nouți. Cele două milioane de sirieni aflați pe drum ori în lagăre la turci, la fel. Iar dacă Uniunea Europeană și Statele Unite nu vor reacționa la nivel de strategie, chiar în legitimă apărare, intervenind acasă la sursele de emigrație, Europa cu siguranță nu va mai fi așa cum o știm de secole. Creștină și civilizată. Blândă și socială. Va fi o Europă mai închisă, pragmatică, sau se va duce dracului sub povara unor legi ce nu au prevăzut o astfel de magnitudine a fenomenului migrației. Dar să le lăsăm pe doamnele Daciana Sârbu și Maria Grapini să se ocupe de strategiile europene și noi să revenim la bâlciul de la granițe.

Cum spuneam, m-au înduioșat reportajele în care niște oameni aparent normali, unii dintre ei aparent bine profesionalizați în țările de proveniență, mai spălați, cu familii, cu copii în brațe, normali într-un cuvânt, ajungeau să suporte eforturi fizice și umilințe greu de imaginat. Numai că simpatia și bruma de solidaritate cu aceste ființe lua brusc locul mâniei, atunci când aflam care le este planul de viitor. Niciun intervievat de pe acest culoar al Balcanilor nu zicea că vrea să se așeze în Cehia, în Slovacia, Slovenia sau poate în Croația, țări decente, civilizate și cu o oarecare bunăstare, mult peste ce le putea oferi Siria. Nu, toți voiau Germania, ca și cum alternativa la măgarul de acasă ar fi numai Mercedesul, nicidecum vreo Skodă ori o Dacie Sandero.

De câte ori am călătorit în Occident mă străduiam să parchez mai paralel cu bordura decât ar putea-o face cel mai obsedat localnic. Vorbeam domol să nu atrag atenția, căutam zeci de metri un coș de gunoi, ca nu cumva să mi se developeze apartenența la un popor necivilizat, cum mulți ne considerau, uneori nedrept, pe noi, românii. Uite, de aceea mă mânie comportamentul hoardelor de emigranți. Mizeria ce-o lăsau în urmă nu vine din sărăcie sau disperare, ci dintr-o lipsă crasă de educație, importată și deja atât de vizibilă pe străzile marilor orașe occidentale. Apoi strigătul de libertate invocat când autoritățile îi duceau la amprentare denotă disprețul total față de lege, dispreț cu care vor trăi și în țările de adopție. Manifestațiile pornite ad-hoc în curțile lagărelor din Ungaria, strigatul în cor ”Allahu Akbar” (trad. „vrem să muncim”) alimentează, fără jenă, alte frici ale viitoarelor gazde europene. Refuzul de a primi mâncare de la Crucea Roșie te face să-ți pui întrebarea dacă în față ai oameni înfometați sau doar îndoctrinați ș.a.m.d.

Văzând ce se întâmplă astăzi în Europa îmi amintesc de vorbele primarului Nicolae Robu într-o scurtă analiză pe marginea subiectului ordine publică: ”Trebuie să se ducă vestea că in Timișoara nu au ce cauta șătrari, cerșetori și batăuși!”. Așa credea și Europa și uite cât de tare s-a înșelat.