apa calda
Colterm anunță că, pentru remedierea unei defecțiuni apărute la rețeaua termică, va întrerupe miercuri, 21 octombrie, între orele 8 și 15, furnizarea apei calde la PT 43A și 43M. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele dinzonelor Cetății (parțial), Balta Verde, Calea Bogdăneștilor (parțial) și Mircea cel Bătrân.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…