Categories: Partide

La Lugoj, liberalul Ambrus nu are prima sansa la primarie

Primăria Lugoj este una dintre țintele vizate de PNL Timiș, dar liberalii recunosc că va fi foarte greu să-l „detroneze” pe actualul edil-șef Francisc Boldea. Copreședintele Dan Popa spune că Ioan Ambruș pleacă practic cu a doua șansă.

PNL Timiș a decis că fiecare localitate va avea o strategie proprie la alegerile locale de anul viitor. Liberalii îl susțin pentru Primăria Lugoj pe Ioan Ambruș, fost director al Direcției de Drumuri și Poduri. „Primarul Francisc Boldea a început o campanie destul de agresivă. Șansa primarului din funcție este dată deja de lege, Boldea este o persoană importantă. La Lugoj suntem undeva în categoria a doua, există șanse. Ține foarte mult și de ce se va întâmpla până anul viitor în context național. Oamenii mai doresc și schimbări”, a declarat copreședintele PNL Timiș, Dan Popa. Celălalt copreședinte, Nicolae Robu, e mult mai optimist, bazându-se atât pe puterea organizației lugojene, cât și pe dorința de schimbare a alegătorilor. „Este un oraș cu o populație foarte emancipată, care are inclusiv un segment substanțial, impresionant, de oameni cu o aplecare specială înspre cultură. Cred că putem rezona bine cu lugojenii, candidatul nostru poate face lucrul acesta. Într-o bătălie electorală care nu are cum să fie ușoară, Ioan Ambruș are șanse să câștige”, a spus Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

8 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

10 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

10 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

10 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

10 ore ago