Categories: Sănătate

CJAS Timis da bani in plus pentru analize

În luna noiembrie, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate va suplimenta bugetul laboratoarelor de analize medicale și cel al furnizorilor de servicii de imagistică. Pacienții pot spera astfel să ajungă să facă analize gratis, fără să aștepte săptămâni la rând.

Pe luna noiembrie, bugetul alocat pentru cele 29 de laboratoare de analize medicale și anatomie patologică este de 1,19 milioane de lei, 7 urmând să fie suplimentat cu suma de 367.000 lei. De asemenea, pentru cei 19 furnizori de imagistică, respectiv RMN, CT și radiologie, bugetul alocat pe luna curent a fost de 1,2 milioane de lei și va fi suplimentat cu 344.545 lei. „Asiguraţii pot efectua analize medicale, pe baza biletului de trimitere, şi la laboratoarele Spitalului Clinic Judeţean Timişoara, Spitalului Municipal, Spitalului «Louis Ţurcanu», precum şi la spitalul din Lugoj”, a transmis Mariana Marcu, purtătorul de cuvânt al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş. În ultimele luni, cel puțin în cazul pacienților care aveau nevoie de CT-uri sau RMN-uri, aceștia erau nevoiți să aștepte săptămâni bune până să fie programați gratuit la investigații pe bază de trimitere. Dacă vor să plătească, programarea se face imediat.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

50 de minute ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

4 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

4 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago