Categories: Social

Masuri de protectie la granite: Jandarmii vor dubla Politia de Frontiera

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi Gruparea de Jandarmi Mobilă vor lucra împreună, în perioada următoare. Totul, datorită un plan comun, care va fi pus în practică, în luna decembrie, atât în punctele de trecere a frontierei de stat, cât şi la frontiera verde.

Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră şi Gruparea de Jandarmi Mobilă derulează de luni, 30 noiembrie, un plan comun în perioada sărbătorilor de iarnă, pe raza a trei judeţe. Totul, pentru a preîntâmpina eventualele incidente, mai ales în condițiile în care fluxul de călători este așteptat să crească semnificativ. „Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei, pentru asigurarea unui control operativ atât în punctele de trecere a frontierei de stat, cât şi la frontiera verde. S-au luat măsuri de suplimentare a personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi de creştere a numărului arterelor de control din punctele de frontieră. Lucrători din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Timişoara vor asigura ordinea şi liniştea publică în punctele de trecere a frontierei de stat şi vor acorda sprijin poliţiştilor de frontieră în funcţie de situaţiile care apar pe timpul executării misiunilor”, anunță, într-un comunicat comun, cele două instituții.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

15 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

17 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

18 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

18 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

19 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

19 ore ago