Categories: Social

Anul nou incepe cu ger! Avertizare meteo de frig extrem

Iarna pare să-și intre în drepturi în România, măcar din punct de vedere al temperaturilor, dacă nu și din cel al precipitațiilor. Meteorologii au emis o avertizare care va fi valabilă până duminică, 3 ianuarie 2016.

Conform meteorologilor, în intervalul 31 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016, vremea se va menţine rece în toată ţara, astfel că se vor înregistra temperaturi maxime preponderent negative, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger, cu minime termice sub -10 grade, până în jurul a -18 grade în depresiuni. Temporar, vântul va avea intensificări pe crestele montane şi în zona litoralului. Începând din noaptea de 2 spre 3 ianuarie vor apărea și ninsorile. În vestul țării vremea se va menține rece și va fi local geroasă în primele două nopți, îndeosebi în depresiuni. Vântul va prezenta intensificări temporare, mai ales în partea a doua a intervalului. Condiții de fulguieli vor fi și în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar aria ninsorilor se va extinde treptat începând din noaptea de sâmbătă spre duminică.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

21 de minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

37 de minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

41 de minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

O oră ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

3 ore ago