Categories: Invatamant

Marilen Pirtea va conduce Universitatea de Vest pana in 2020

Marilen Pirtea va rămâne rector al Universității de Vest Timișoara pentru încă patru ani. El a fost reales vineri, în Senatul UVT și a anunțat deja câteva dintre planurile instituției pentru următorii ani.

După patru ani ca rector al uneia dintre cele mai prestigioase universități din România, Marilen Pirtea va continua din această poziție și din 2016. Concret, Pirtea va intra în cel de-al doilea mandat ca rector al Universității de Vest, din martie 2016, urmând să ocupe această funcție până în 2020. „Rezultatul este o confirmare a muncii mele și a echipei de management din partea comunității universitare și este o onoare să-i pot reprezenta în continuare. Am propus colegilor un nou mandat pentru a duce la capăt proiecte în desfășurare și a implementa altele noi, cu impact asupra infrastructurii universității. Vom continua creșterea calității procesului educațional și a resurselor umane. Unversitatea se află pe o poziție onorabilă în rândul instituțiilor de învățământ superior europene, dar mereu este loc de mai bine. În prezent, instituția este foarte bine ancorată în realitățile mediului educațional european și ne propunem o dezvoltare continuă în acest sector”, a declarat Marilen Pirtea. Planurile sale includ creșterea numărului de parteneriate cu universitățile din străinătate. „Acestea se vor axa pe crearea de programe de studiu comune, îmbogățind considerabil experiența studenților noștri, dar și pentru atragerea de tineri din alte țări. Vom lucra la atragerea de cercetători din străinătate, doctoranzi, prin implementarea de linii doctorale în co-tutelă. Avem în lucru și un program de prevenire a abandonului școlar”, a adăugat Pirtea. UVT vrea, de asemenea, lărgirea ofertei de cursuri disponibile, dar și crearea unor programe pentru persoanele de vârsta a treia.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

7 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

10 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

12 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

15 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

15 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

16 ore ago