Categories: Primăria Timişoara

Parcul Justitiei, deschis oficial: fara gard, dar cu gazon verde crud si 110.000 de bulbi plantati / FOTO

Nu s-a tăiat niciun copac, dar a fost pus covor de iarbă și s-au plantat peste 100.000 de flori. Parcul Justiției, în noua sa variantă fără gard, a fost inaugurat oficial marți, 22 decembrie, după aproximativ patru luni de muncă efectivă. Transformarea a costat peste 460.000 de euro.

Proiectul de reabilitare a Parcului Justiției a prins ultimul tren de finanțare pe fonduri europene și a fost semnat la finele lunii aprilie. Lucrările efective au început însă abia în august, cu un mare semn de întrebare dacă se va reuși terminarea lor la timp. Contractul a fost adjudecat de SC Lovrintim SRL, aceeași firmă care execută și modernizarea de la Pădurice. Parcul a fost deschis oficial marți, 22 decembrie. „Inaugurăm Parcul Justiției, după ce el a fost supus un proiect de reabilitare și modernizare. Proiectul este cu finanțare din fonduri europene nerambursabile. L-am asumat, deși am avut la dispoziție foarte puțin timp pentru implementarea sa, dar am reușit să ne descurcăm. Termenul final a fost 29 decembrie 2015. Suntem în 22 decembrie, deci cu o săptămână înainte de termen. Valoarea proiectului este 2,09 milioane de lei, din care suma nerambursabilă este de 2.04 milioane lei”, a declarat primarul Nicolae Robu.

În parc s-au schimbat rețelele de utilități, s-a montat un sistem de irigare și au fost refăcute aleile. „Putem remarca, parcul arată minunat la ora actuală, pentru că s-a pus aici covor de iarbă și m-am bucurat să văd de ce calitate este acest covor. Am văzut în multe locuri covoare de iarbă, dar vă spun sincer că așa de bun ca aici nu am văzut niciunde. Este o plăcere, pur și simplu, să vezi iarba”, mai spune edilul. Vestea bună este că, de acum încolo, celebra „Nu călcați iarba!” va deveni amintire în Parcul Justiției. „Se va putea sta inclusiv pe iarbă, trebuie să ne scoatem din cap tot felul de restricții pe care noi înșine ni le-am pus, de o manieră absolut absurdă până la urmă. De ce facem amenajări? Ca să ne simțim bine, deci trebuie să avem dreptul să călcăm pe iarbă, să ne culcăm pe iarbă, să stăm la soare, întinși, fără inhibiții, fără preconcepții”, a afirmat primarul.

Nicolae Robu s-a declarat încântat și de dispariția gardului. „Mie nu-mi plac îngrădirile, nu-mi plac gardurile care, implicit, îngrădesc. Cred că parcul arată mult mai bine acum, cu această deschidere a sa, te îmbie pur și simplu să vii în el. Acel gard, dincolo de faptul că făcea o separare, arăta și urât”, spune el. Din parc nu a fost tăiat niciun copac în timpul lucrărilor, deși s-a cerut aprobare pentru unul. „Ne-a fost refuzat acordul pentru defrișarea lui, deoarece în proiectul de amenajare nu era prevăzut să se defrișeze niciun arbore. Există un pericol pentru deplasarea prin parc, deoarece există posibilitatea să cadă, le-am prezentat acest aspect celor de la Agenția de Mediu”, spune Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu a PMT. În parc au fost plantate și 109.300 flori. Pentru a bloca accesul șoferilor nesimțiți pe zonele verzi, au fost montați stâlpișori și opritoare, pe latura dinspre strada George Enescu și pe partea dinspre Bega.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

18 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago