Categories: Social

Ciorile, alungate cu lanterne si sirene! In Covasna se poate, de ce nu si la Timisoara?

Primăria Timișoara caută degeaba, de ani buni, o soluție eficientă pentru a alunga ciorile din oraș. La Sfântu Gheorghe însă, n-a fost nevoie nici de aparate cu ultrasunete, nici de alte găselnițe sofisticate, ci doar de… puțină bunăvoință.

Primăria Timișoara duce, de ani buni, o luptă surdă împotriva ciorilor care „atacă” în stoluri centrul Timișoarei. Păsările care vin și pleacă dau fiori trecătorilor, iar în zonă mirosul este, de multe ori, insuportabil. Autoritățile locale au încercat, de-a lungul vremii, mai multe soluții, de la arme de foc, la aparate cu ultrasunete și, în ultimă instanță, distrugerea efectivă a cuiburilor. Acum mai bine de doi ani făcea înconjurul României o știre despre anticoncepționalele pentru ciori, o idee avansată de o jurnalistă, dar respinsă de primarul Nicolae Robu. Edilul este însă cel care a făcut-o publică, astfel că „paternitatea” ideii i-a fost atribuită, fără echivoc, lui. După ce au fost instalate aparatele cu ultrasunete și cele care imită păsările de pradă, o vreme a părut că situația se ameliorează. A fost doar temporar, pentru că, în prezent, păsările sunt… la locul lor.

În decembrie 2015, primarul Nicolae Robu declara că nimeni nu a fost în stare să ofere o soluție care să producă efecte radicale. „Continuăm să distrugem cuiburile, ciorile și le refac, le distrugem din nou și lupta aceasta continuă… Dacă cineva deține vreo soluție, să vină s-o prezinte, noi suntem total deschiși”, afirma edilul. Dacă la Timișoara nu s-a putut găsi o variantă, ea s-a găsit totuși la… Sfântu Gheorghe. Fără dispozitive sofisticate și scumpe, ci doar cu implicarea comunității locale. Acum trei ani, în parcul central din Sfântu Gheorghe erau 20.000 de ciori, iar în cartiere, alte 10.000. Pentru că plângerile oamenilor erau tot mai multe, Asociaţia Rara Avis a început un proiect pe bază de voluntariat, ca să alunge ciorile din oraş. „Am făcut un studiu, din care a reieşit că, dacă nu lăsăm să doarmă păsările, atunci cu bună voie vor pleca”, susține Kelemen Laszlo, preşedintele asociaţiei, citat de digi24.ro.

Cum au procedat covăsnenii? Simplu: în fiecare dimineaţă şi seară, „înarmați” cu sirene și lanterne, au ieşit să gonească păsările! După primul an, când a văzut că metoda funcționează, Primăria Sfântu Gheorghe a decis să susţină proiectul și a încheiat un contract de 30.000 de lei cu respectiva asociație. Acum, în oraș nu mai sunt ciori! Conform aceleiași surse, voluntarii patrulează încă, în fiecare dimineață, prin parcuri și vor continua să facă același lucru timp de un an. În România, ciorile sunt protejate prin lege.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

3 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

3 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

3 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

4 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

4 ore ago

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

7 ore ago