Categories: Sănătate

CJ Timis s-a razgandit. In loc sa cumpere un elicopter SMURD, il ia pe cel de la Arad

În câteva luni, în curtea Spitalului Județean Timișoara va exista un elicopter SMURD. Asta promit reprezentanții Consiliului Județean Timiș, care au decis să renunțe la ideea de a cumpăra un elicopter, așa cum s-a spus inițial, urmând să fie adus cel de la Arad, la Timișoara.

Ideea de a cumpăra un elicopter SMURD pentru Spitalul Județean, a fost înaintată în Consiliul Județean la final de 2015. Între timp lucrurile s-au schimbat, iar ideea cumpărării unei aeronave pentru transportul pacienților a fost abandonată și asta pentru că Timișoara ar avea deja un elicopter. Conform declarațiilor lui Titu Bojin, președintele CJ Timiș, elicopterul SMURD de la Arad, care într-o primă fază a fost repartizat orașului de pe Bega, va fi mutat la Timișoara. Liderul consiliului județean a mai a spus că aeronava a fost ținută până acum la Arad deoarece la Timișoara nu existau condițiile necesare pentru aterizare, garare și întreținere. Totuși, în aproximativ trei luni problema se va rezolva. „Avem promisiunea că elicopterul va fi adus acasă de la Arad. Am vorbit cu domnul secretar de stat Arafat, am făcut pista, urmează să facem și celelalte amenajări pentru gararea elicopterului. În aceste condiții vom mări la cinci numărul de ambulanțe care vor fi cumpărate de consiliul județean. În loc să cumpărăm un elicopter vom mări numărul de ambulanțe până la cinci – șase, în loc de două”, a declarat Titu Bojin. Mai mult, liderul CJ Timiș speră ca până la 1 martie elicopterul să fie în Timișoara: „În momentul în care noi am eliberat să nu fie niciun impediment la aterizare, decolare și vom reuși să facem demersurile necesare pentru avize, atunci eu spun că la 1 martie elicopterul poate fi aici. În principiu, nu mai intră în discuție achiziționarea unui elicopter. Am vorbit cu domnul Arafat și nu puteau să rămână două elicoptere pe această zonă. Îl duceau în altă parte. Dacă tot există elicopterul și putem lua mai multe salvări, atunci este în avantajul nostru, cumpărăm mai multe salvări. Nu se pune problema dacă este al nostru sau nu elicopterul, a fost luat pe Timiș”, a mai spus Bojin.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

4 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

8 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

11 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

12 ore ago