Categories: Primăria Timişoara

Ca la noi la nimeni: Primaria vrea sa opreasca Ingerii Galbeni… cu trei luni prea tarziu!

Pe principiul „nu lăsa pe azi ce poți face mâine, lasă pe poimâine, poate nu mai trebuie”, un proiect de hotărâre depus acum aproape trei luni va prinde ordinea de zi a viitorului plen al CL. El nu-și mai are însă rostul și va fi retras de inițiatorul său! Proiectul propunea instituirea de pază cu polițiști locali a unei zone în care își făceau de cap „Îngerii Galbeni”. Aceștia au fost însă puși cu botul pe labe.

Anul trecut, într-o parcare de pe strada Miresei, scandalurile provocate de angajații firmei de tractări „Îngerii Galbeni” s-au ținut lanț. La finele lunii noiembrie, a fost atinsă culmea lipsei de respect față de lege, după ce un profesor de la Politehnică a fost luat pe sus cu tot cu mașină. Horia Baltă a stat închis în mașină o jumătate de zi. Între timp, parcarea s-a umplut de oameni furioși, dar și de polițiști locali și jandarmi. Seara, a ajuns acolo și Răzvan-Sorin Nedelcu, patronul „Îngerilor Galbeni”, care a decis să „elibereze” autovehiculul, fără să mai ceară bani. Ca să scape de cei care îi cereau socoteală, Nedelcu a plecat rapid cu mașina, lovind mai multe persoane, inclusiv un jandarm.

Câteva zile mai târziu, pe 2 decembrie 2015, consilierul local PSD Alfred Simonis a depus un proiect de hotărâre prin care solicita „asigurarea pazei și protecției zonei strada Miresei colț cu Calea Aradului cu post fix, de către personalul contractual (guarzi) din cadrul Serviciului Pază Obiective al Direcției Poliției Locale”. Era vorba exact despre zona în care „Îngerii Galbeni” își făceau de cap, terorizând șoferii. „În anumite zone ale orașului, oameni sau societăți săvârșesc abuzuri la adresa cetățenilor, profitând de lipsa de implicare a autorităților. Menționez că săptămânal sunt efectuate zeci de apeluri la 112 sau la Poliția Locală, care reclamă abuzuri în zona respectivă. Consider că este de datoria CL să intervină, chiar și pe o perioadă determinată de timp, până la identificarea altor soluții pentru rezolvarea problemelor (…) Paza și protecția zonei mai sus amintite se asigură gratuit, 24 ore din 24, până la identificarea altor soluții pentru asigurarea perimetrului respectiv”, scria Simonis în expunerea de motive.

Proiectul va apărea pe ordinea de zi a viitorului plen al CL, la aproape trei luni de când a fost depus. Surpriză, însă! Inițiatorul său îl va retrage chiar în plen, pentru că actul normativ nu-și mai are rostul. „Aparatul primăriei este foarte lent, pentru că se ocupă de alte probleme «importante», cum ar fi să-i ajute pe prietenii primarului să dobândească terenuri. Până reacționează primarul Nicolae Robu, se rezolvă de la sine problemele. Pe mine nu mă cheamă Teo Tuducan, ca să-mi fie introdus proiectul în trei zile. La mine a durat aproape trei luni. Acum nu mai are sens un astfel de proiect”, a spus, pentru deBanat.ro, Alfred Simonis. În momentul de față, firma de ridicări/tractări auto nu mai prestează niciun fel de activități, astfel că prezența guarzilor Poliției Locale nu are sens. După scandalul din noimbrie 2015, activitatea „îngerilor” a fost sistată, iar patronii firmei sunt cercetați penal.

„Îngerii Galbeni” s-au aflat, de-a lungul anilor, în centrul mai multor scandaluri iscate în parcările private din Timișoara. Șoferii cărora le fusese săltate autoturismele erau nevoiți să plătească sume fabuloase pentru recuperarea lor. CL Timișoara a încercat, prin două hotărâri, să limiteze raza de acțiune a „Îngerilor”. Avocații acestora au dat însă în judecată CL. Deși, inițial, în februarie 2015, Tribunalul Timiș respinsese acțiunea formulată de SC „Îngerii Galbeni Asigurări SRL” împotriva CLT, recursul făcut la Curtea de Apel a dat dreptate firmei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Valul comasărilor de comune, îmbrățișat de opt primari liberali. Unii, circumspecți din cauza ”vecinilor” social-democrați

Un număr de opt primari liberali din Timiș sunt dispuși să accepte fuziunea cu comunele…

3 ore ago

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

3 ore ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

3 ore ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

5 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

6 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

6 ore ago