CJ Timis va premia mamele cu 10 copii si seniorii care au peste 100 de ani

Din 2014 avem cetățeni de onoare ai județului Timiș, din 2016 vom avea și „seniori centenari”, dar și „mame de nota 10”. Consiliul județean vrea să instituie, la propunerea liberalilor, două noi distincții pentru timișeni, care să fie recompensate cu diplome și bani.

În toamna lui 2014, Consiliul Județean Timiș a decernat primul titlu de cetățean de onoare din istoria sa. Acesta i-a revenit Patriarhului Daniel, care și-a primit diploma și colanul de 1.000 de euro din argint aurit imediat după ceremonia de întronizare a mitropolitului Banatului, IPS Ioan Selejan. De atunci, a mai primit titlul, în iunie 2015, Ștefan Popa Popa’s și urmează să-l primească, la o dată care n-a fost anunțată încă, primul – și singurul cosmonaut – român, Dumitru Prunariu. În 2016, CJ vrea să instituie două noi distincții, care se adresează cetățenilor… obișnuiți. Probabil în viitorul plen, consilierii vor avea de votat două hotărâri care să le și consfințească. Este vorba despre „Seniorul Centenar al județului Timiș” și „Mamă de nota 10 a județului Timiș”.

Titlul de „senior centenar” este ideea consilierilor județeni liberali Marian-Constantin Vasile și Tiberiu Lelescu. Cei care îl vor primi trebuie să îndeplinească exact trei condiții: să aibă cetățenie română, domiciliul în județul Timiș și 100 ani împliniți. Pe lângă diplomă, seniorilor li se va acorda și câte un premiu individual în valoare de 1.000 lei. Distincția „Mamă de nota 10 a județului Timiș” a fost propusă de liberalii Georgeta Rus și același Tiberiu Lelescu. „Diploma se va acorda mamelor cu cel puțin 10 copii născuți, care au fost sau sunt în întreținerea părinților, cu respectarea următoarelor criterii specifice: cetățenia română și domiciliul în județul Timiș”, se precizează în documentația pregătitoare a proiectului. Premiul pentru mamele eroine este de 2.000 de lei. Sumele necesare realizării diplomelor și acordării bonificațiilor în bani vor fi suportate din bugetul CJ Timiș.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

4 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

6 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

7 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

7 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

8 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

8 ore ago