Orașele Brașov, Brăila, Craiova, Iași și Târgu Mureș nu au respectat – sau nu au cunoscut – toate regulile pentru întocmirea dosarului de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Contestația depusă de acestea fost respinsă, așa că Timișoara rămâne să se lupte cu Baia Mare, Cluj și București.
Directorul executiv al Asociaţiei Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021, Lucian Dindirică, a înaintat, la finele anului trecut, o contestație la procedura preliminară de selecţie pentru desemnarea oraşelor care au intrat pe lista scurtă. La această contestație s-au raliat și asociațiile similare din Brăila, Brasov, Iasi şi Târgu Mureş. Pe 11 decembrie 2015 s-a anunțat că titlul de Capitală Europeană a Culturii va fi disputat între Baia Mare, București, Cluj-Napoca și Timișoara. Reprezentanţii oraşelor ieşite din cursă au invocat însă o incompatibilitate a experţilor nominalizaţi din partea României în comisia care a stabilit „lista scurtă”, Raluca Velisar şi Valentina Iancu.
În luna ianuarie însă, Directoratul General pentru Educație și Cultură al Comisiei Europene a respins contestația. Aceasta a fost analizată de jurişti ai Comisiei Europene, care au ajuns la concluzia că au fost respectate toate normele europene şi au fost aplicate toate procedurile de selecţie. Acum a venit și răspunsul Ministeruluui Culturii. „Nominalizarea a fost realizată în deplină conformitate cu prevederile relevante ale Deciziei nr. 445/2014/UE a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a unei acţiuni a Uniunii în favoarea evenimentului «Capitale europene ale culturii» pentru anii 2020 – 2033, precum şi cu dispoziţiile aferente actelor normative derivate, existente la nivel naţional (…). Desemnarea celor doi experţi s-a făcut, de asemenea, «prin consultare cu Comisia Europeană»”, precizează ministrul Vlad Alexandrescu. Răspunsul înaltului oficial face referire la diverse articole din legi şi regulamente pe care contestatarii nu le-au cunoscut sau le-au ignorat.
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…
Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…
De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…
În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…
De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…
Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…