Categories: Invatamant

Montessori… scoala de rang regal si la Timisoara! Kate si Printul William au optat pentru aceasta varianta

Școala Montessori a devenit o opțiune tot mai căutată pentru părinții care vor ca micuții lor să învețe la cele mai înalte standarde. Această alegere au făcut-o și Ducesa Kate și Prințul William, care au anunțat că Prințul George va merge la o grădiniță de acest tip în Anglia. O astfel de unitate de învățământ există și la Timișoara.

La sfârșitul lunii decembrie, casa regală britanică a anunțat că Prințul George va merge la o grădiniță în sistem Montessori. De altfel, atât tatăl, Prințul William, cât și unchiul micuțului, Prințul Harry, au urmat cursuri în același sistem. În Timișoara, părinții pot opta pentru Montessori Haus, școală în continuă creștere, care se bucură de un număr tot mai mare de elevi. „Comunitatea Montessori Haus Timișoara este în continuă creștere, nu numai în ceea ce privește numărul de copii și de cadre didactice, ci și în ceea ce privește nivelul de școlarizare și activități de informare pe plan local și național. Noi adepți ai metodei de educație Montessori ni se alătură, anual, în provocarea de a face cunoscute valorile acestei pedagogii. Noi, colectivul Montessori Haus Timișoara avem marea responsabilitate față de numele Montessori, de a menține la cea mai înaltă calitate standardele și principiile introduse in învățământul mondial de dr. Maria Montessori. Trebuie să demonstrăm că educația Montessori este o metodă de educație, recunoscută, a individului de la naștere și până la 18 ani, și nu doar o activitate sofisticată, o alternativă la învățământul tradițional, practicată în grădinițe și școli, cum este deseori percepută. Pedagogia Montessori încurajează exprimarea libertății în toate acțiunile și activitățile. Această libertate permite individului dezvoltarea capacității de a lua propriile decizii în baza celor observate de el, determină încredere și respect de sine”, spune directorul executiv al Montessori Haus Timișoara, Camelia Gavrilă. Mai multe detalii puteți găsi aici.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago