Arhiva pentru eticheta: scoala

Proiect admis de construire a unei noi şcoli la Ghiroda cu fonduri din PNRR

Proiect admis de construire a unei noi şcoli la Ghiroda cu fonduri din PNRR

Proiectul depus de Primăria Ghiroda pentru construirea unei noi școli a fost admis în următoarea etapă. Şcoala urmează să fie ridicată într-o zonă cu creștere demografică accelerată, în aproprierea bazinului de înot și a viitorului campus al Universității de Medicină și Farmacie. Joi a fost publicată lista intermediară a proiectelor admise/respinse în etapa de eligibilitate

British International School of Timișoara a inaugurat o nouă clădire, investiție de 6 milioane de euro, în campusul educațional din capitala Banatului/FOTO

Una dintre cele mai cunoscute școli private din zona de vest a României, British International School of Timișoara, a inaugurat oficial, marți, o nouă clădire cu clase și laboratoare pentru copiii care învață aici. Inaugurarea a avut loc în prezența elevilor, a părinților și a viceprimarului Timișoarei, Ruben Lațcău. Cu această nouă clădire, campusul va

La Dumbrăviţa se construieşte o şcoală nouă, prima în afara zonei centrale a localităţii. Va fi o clădire verde

Primăria Dumbrăviţa a finalizat studiul de fezabilitate în vederea construrii unei noi şcoli, pe strada Bucureşti. Va fi o clădire verde, având 13 clase, 5 de învățământ primar și 8 gimnaziale, 3 laboratoare, cantină, bibliotecă și o sală multifuncțională.  Școala verde va avea beneficii sociale și culturale prin creșterea responsabilității elevilor față de mediu, încurajând

Investiţie grandioasă de peste şase milioane de euro în domeniul educaţional la Giroc

Datorită unei mari investiţii în domeniul şcolar, din toamnă există toate şansele ca la Giroc toţi copiii din localitate să facă ore doar dimineaţa. Proiectul finanțat din fonduri pe Programul Operațional Regional presupune amanejarea a 19 săli de clasă și şase laboratoare, construcția unui internat, a unei cantine și a unei săli de sport. Investiţia

La Timișoara, o companie germană din domeniul automotive a inaugurat un atelier școală de 1,2 milioane de euro, destinat elevilor care învață în sistem dual

O cunoscută companie germană cu activitate în domeniul automotive și care deține o fabrică la Timișoara a dus sistemul de învățămând tehnic în sistem dual la un alt nivel. Reprezentanții acesteia au decis să realizeze, la sediul fabricii din Calea Buziașului, un atelier ultramodern de școală profesională, valoarea investiției, pentru acest sector, vorbim despre 1,2

La Dumbrăvița, copiii de la Școala Gimnazială vor învăța despre Identitate în Diversitate

Copiii de la Școala Gimnazială Dumbrăvița se vor bucura, joi, de spectacolul Povești africane, care le are în distribuție pe actrița Andrada Grosu și pe actrița de origine ugandeză Shama Leah. Evenimentul este realizat de BIS Teatru, o companie teatrală independentă din Sibiu, derulează proiectul educațional ”Identitate În Diversitate”, la Dumbrăvița, acesta fiind inclus pe

Politist local la scoala

Clopoţelul a sunat şi vom avea parte de cel mai lung an şcolar de după Revoluţie

Aproape trei milioane de elevi şi copii de grădiniță se întorc de astăzi, la cursuri şi este pentru prima dată când elevii revin la şcoală atât de repede după vacanţa de vară. Părinţii şi bunicii pot intra, azi, în curtea şcolii, a anunţat ministrul Educaţiei. Astfel, acest an şcolar va avea 37 de săptămâni (începe

New kids on the block – pregătiţi-vă pentru școală la Iulius Town și primiţi premii

Începe un nou an școlar! Noi începuturi vin cu noi surprize la Iulius Town, unde pregătirile pentru școală aduc premii de împărțit cu prietenii și colegii. Simțiţi că începutul noului an școlar este prilej de schimbare? În magazinele Iulius Town găsiţi răspunsul. Aveţi la dispoziție o varietate de branduri fashion și sport din care să

Clase trecute în on-line la școala din Parța. Patru profesori s-au îmbolnăvit de gripă

Școala Gimnazială din comuna Parța are activitatea fizică suspendată la patru clase din nouă întrucât patru profesori sunt în concediu medical cu gripă.    Inspectorul școlar general Aura Danielescu a transmis, marți, că în ultimele cinci zile (25.03-29.03) s-au îmbolnăvit de viroză respiratorie 14 elevi și 13 angajați din unitățile de învățământ. În ceea ce

Cinci școli primare se închid în Timiș din 2022

Școlile primare din localităţile Târgovişte, Lunga, Şanoviţa, Crivina şi Honorici se vor închide, anul viitor, în lipsa elevilor.   De asemenea, mai apar câteva modificări de anul viitor doar în mediul privat şi la învăţământul preşcolar. Potrivit inspectorului școlar general adjunct, Francis Halasz, 83 dintre cele 99 de primării din Timiș vor aduce modificări rețelei

Ministerul Educației: Copiii vor învăța șah la școală

Ministerul Educației și Federația Română de Șah au semnat un acord pentru introducerea șahului în unitățile de învățământ. Elevii urmează să învețe șah la școală din 2022, iar materia va fi opțională. Federația Română de Șah anunță lansarea a două inițiative majore pentru șahul românesc. Una dintre ele reprezintă un accelerator de performanță, care presupune implicarea

Școlile le vor asigura măști elevilor din Timiș

Nu mai puțin de 300.000 de măști de protecție au fost deja distribuite către școlile din județul Timiș. Aceasta este una dintre principalele măsuri pentru a preveni răspândirea infecției cu coronavirus. „Măştile sanitare pentru elevi sunt asigurate, au fost alese de unităţile de învăţământ şi le-au fost transmise deja 300.000 de măşti. Mai avem în

Regulile pentru noul an școlar

Toate unitățile de învățământ se vor închide când rata de infectare depășește 6 cazuri la mia de locuitori. Este anunțul miniștrilor Educației și Sănătății, în conferința comună de miercuri. Școala începe peste mai puțin de două săptămâni, iar la Terapie Intensivă sunt deja internați 70 de copii, toți provenind din familii în care părinții nu

Câte școli sunt fără pază și autorizații de la ISU în Timiș înainte de începerea noului an școlar

Cu două săptămâni înainte de începerea noului an școlar, în județ încă există 150 de unități de învățământ din cele aproape 600 existente, care nu au nici pază umană și nici camera video de supraveghere. „Aceste unități de învățământ sunt din mediul rural. Nu avem de făcut decât să solicităm sprijinul autorităților locale pentru o

Măștile textile vor fi interzise la școală

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, marți, în videoconferința cu prefecții de la Palatul Victoria, că Guvernul va interzice folosirea măștilor textile în școli și universități, ca mijloc de protecție împotriva Covid-19, singurele permise fiind cele de uz medical. „Suplimentar față de ce a fost prevăzut în anul anterior, măștile utilizate de către elevii din

Cu bani de la membri ai Clubului Lions Timișoara este renovată o școală la care învață aproape 80 de elevi

În zona rurală sunt școli ale căror clădiri necesită lucrări de întreținere sau chiar renovări, din cauza stării de degradare produsă în timp. Consultându-se cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, câțiva membri de la Clubul Lions Timișoara au vizitat mai multe astfel de școli. Astfel au constatat că la Ohaba Lungă este nevoie de o intervenție

Asociația non-profit „Copii și zâne” vă invită să faceți bucuros un copil

Anul acesta, Asociația „Copii și zâne” împreună cu Parohia Romano-Catolică „Preasfânta Inimă a lui Isus” Timișoara III-Elisabetin și în colaborare cu o firmă de papetărie doresc să asigure 81 de ghiozdane complet echipate pentru copii care provin din familii aflate în dificultate. Nu sunt uitați nici copiii aflați în pragul abandonului școlar și cei cu

Structura anului şcolar 2021-2022. Când începe şcoala

Ministerul Educației a publicat noul calendar al anului școlar 2021-2022, astfel, cursurile vor începe în data 13 septembrie 2021. Anul școlar 2021- 2022 se structurează pe două semestre (34 de săptămâni). Semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021- 22 decembrie 2021. Semestrul al II-lea va avea 20 săptămâni

Ministrul Educației: „La apariția unui caz de infecție intră toată clasa în online”

Ministrul Sănătății și ministrul Educației au vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, despre propunerile de organizare a noului an școlar în contextul epidemiei. Măsurile discutate și prezentate trebuie aprobate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a transmis în ce context vor fi folosite măștile de protecție: „Prioritatea tuturor

Top