ALDE Timiș încă „lucrează” la pregătirea candidatului pentru Primăria Timișoara. Președintele Petru Ehegartner spune ALDE vrea alianțe, dar are o condiție: alții să susțină candidatul ei! Fostul viceprimar Adrian Orza ar fi o variantă.
Petru Ehegartner, președintele ALDE Timiș, a anunțat, vineri, că stabilirea unui candidat pentru Primăria Timișoara nu e așa simplă precum pare. „Proiectul acesta înseamnă o încercare de a crea, la nivel local, o alianță. În Timișoara, dacă observați, toate mandatele de primar, cu o excepție, în anul 2000, toate au fost câștigate de alianțe. Eu cred că Timișoarei i se potrivește acest tip de reprezentare. Au fost foarte multe dezbateri pe tema un tur sau două tururi. Dezbaterea a fost restricționată, nu s-a făcut într-un cadru mai larg. În țări precum Italia sau Franța, primarul se alege de către consiliu. (…) Vrem o candidatură corectă. Au fost discuții cu PSD și m-au contactat și alte forțe politice. Trebuie să existe compatibilități între aceste forțe, nu mă întrebați cu cine da și cu cine nu. Eu nu vreau o alianță ca să-l dăm jos pe Robu, eu vreau o alianță constructivă”, a explicat, vineri, Ehegartner.
ALDE are o condiție pentru formarea unei alianțe: ceilalți parteneri, indiferent cine vor fi ei, trebuie să susțină candidatul ALDE. Ehegartner spune că nu oricine este potrivit pentru o candidatură la PMT și vrea să aducă în prim-plan o persoană care să-i reprezinte pe timișoreni. O astfel de persoană ar fi Adrian Orza, care ar fi bătut deja palma cu președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. „Din studiile sociologice pe care le-am cercetat și pe care le-am făcut, prima impresie este că da (n.r. – Orza i-ar reprezenta pe timișoreni)”, a mai spus senatorul. ALDE nu-și va anunța însă candidatul la PMT până la începutul lunii martie.
Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…