Haosul din plenul de marți seară al CL Timișoara a lăsat pe dinafară un proiect pe care îl aștepta multă lume. Este vorba despre mutarea târgului de animale de companie din spațiul insalubru al pieței agro-alimentare din zona Bălcescu, în zona stadionului.
Proiectul a fost inițiat de consilierul PSD Romanița Jumanca. Ea solicită, de circa un an și jumătate, găsirea unui spațiu civilizat pentru funcționarea, în condiții decente, a târgului de animale de companie. În prezent, acesta se desfășoară, duminică, în piața agro-alimentară din zona Bălcescu, în niște condiții absolut deplorabile. Proiectul a apărut pe poziția a opta a ordinii de zi suplimentare și, teoretic, n-ar fi existat motive să nu treacă. „Locul în care își desfășoară activitatea această piață în momentul de față este încadrat de spații verzi, locuințe și societăți comerciale, nefiind potrivit. Am primit multe sesizări cu privire la aglomerația și deranjul care se produc pe perioada funcționării acestei piețe, așa că mutarea acesteia, în cel mai scurt timp, este oportună”, spunea, înainte de plen, Laura Koszegi, directorul Direcției Clădiri Terenuri și Dotări Diverse a PMT.
„În Piața Bălcescu am putut vedea o atmosferă de lumea a treia. Am tot sperat că vom putea să amenajăm spațiul din Piața Mehala pentru mai multe piețe necesare Timișoarei – mașini, animale și așa mai departe. Totuși, nu are rost să prelungim situația actuală, iar duminica s-ar putea foarte bine organiza piața de câini pe platoul din vecinătatea Casei Tineretului, în zona folosită miercurea și sâmbăta pentru piața volantă”, a explicat și primarul Nicolae Robu. Ședința de plen s-a prelungit însă aproape cinci ore, iar la final, într-un haos general, în care era greu de priceput ce se întâmplă, consilierii PSD au anunțat că nu votează, de pe „suplimentare”, decât anumite proiecte. Printre acestea nu s-a numărat și cel inițiat de colega lor. El va fi probabil reintrodus pe ordinea de zi a viitorului plen.
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…
De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…