Categories: Social

Vrem sa facem bani de pe urma lui Tarzan, dar… avem voie?

Tarzan s-a născut la Timișoara, însă nu știm să facem bani de pe urma unui astfel de simbol. Cel puțin până acum! Lucrurile sunt destul de complicate, din cauza drepturilor de autor, dar Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș încearcă să facă primii pași.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) a intrat în al doilea an de activitate și încearcă să pună la punct un proiect ambițios, legat de… Tarzan! APDT ar vrea să se alăture unui proiect lansat de Casa de Cultură a Studenților și denumit „Tarzaniada”. Evenimentul ar urma să aibă loc, probabil, la începutul lunii iunie și va programa diferite probe care să aducă aminte de legendarul personaj, inclusiv un concurs de… strigat. Teoretic, sună foarte bine, însă practic lucrurile sunt destul de complicate. „Pentru a porni corect și concret acest demers, am luat legătura cu domnul Constantin Dumitra, dumnealui s-a preocupat de sosirea lui Johnny Weissmüller Junior la Timișoara, în 2004. Ideea noastră este de a face din Tarzan un produs turistic. Nu se va întâmpla anul acesta, o luăm de la zero și facem ceva. Servicii, lucruri concrete precum tot felul de magneți sau căni. Suvenirurile noastre nu vor fi comercializate, vor fi date prin info centrele turistice”, spune Delia Barbu, directorul APDT Timiș.

Totul se reduce, de fapt, la drepturile de autor asupra mărcii Tarzan. Constantin Dumitra, reprezentantul asociației Atletic Club Maraton, spune că, momentan, are permisiunea de a folosi numele „Johnny Weissmüller” pentru un concurs de biatlon – înot + alergare – care va avea loc tot la începutul lunii iunie. „Trebuie ținut cont că numele este marcă înregistrată, să nu facem pași greșiți. Ar fi bine ca Diane Weissmüller, fosta soție a lui Johnny Weissmüller jr., să fie invitată la Timișoara. Trebuie discutat cu ea, pentru a primi acordul de a folosi marca”, spune Dumitra. APDT Timiș vrea să facă din personajul Tarzan un produs turistic care să atragă cât mai mulți vizitatori în Timiș și Timișoara. Primul pas ar fi montarea, în Freidorf, a unui panou cu date și imagini care să indice faptul că în acel cartier s-a născut Johnny Weissmüller. De muzeu nu se poate pune problema, în condițiile în care casa în care a locuit familia Weissmüller nu mai există. Johnny Weissmüller s-a născut în 2 iunie 1904, iar familia sa a emigrat în SUA când băiețelul avea doar șapte luni. A fost multiplu campion olimpic la înot şi deținător de mai multe titluri mondiale. Celebritatea i-a fost adusă însă de filmele din seria Tarzan, realizate de studiourile MGM, cu începere din anul 1932. Fiul său, Johnny Weissmüller jr, a vizitat Timișoara în 2004, cu un an înainte să se stingă din viață.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

16 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

19 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

19 ore ago