Categories: Primăria Timişoara

A doua audienta online cu Robu: joi seara, de la ora 20

La aproape două luni de la prima audiență live pe Facebook, primarul Nicolae Robu „recidivează”. Cea de-a doua va avea loc joi, 24 martie, de la ora 20. Audiența din ianuarie a durat mai mult decât fusese prevăzut și s-a terminat odată cu… bateria telefonului edilului. Au fost atunci aproape 180 de întrebări.

Primarul Nicolae Robu a susținut, în 28 ianuarie, prima audiență pe Facebook. La ora anunțată, edilul s-a așezat în fața laptopului și a telefonului mobil, așteptând întrebările de pe rețeaua de socializare. Acestea au curs fără oprire și au vizat chestiuni precum situația garajelor dintre blocuri, șoseaua de centură, suplimentarea numărului mijloacelor de transport, proiectul de supraveghere a traficului sau amplasarea de statui. Programată să dureze un ceas, „audiența” s-a oprit doar în momentul în care telefonul a rămas fără baterie! „Eu zic că a fost extraordinar. Aproape 3.000 de cetățeni au urmărit această audiență. Cred că este un experiment reușit și îl vom continua. Cel puțin o dată pe lună. De mult voiam să-l fac, dar nu am putut până acum”, spunea, la final, primarul Nicolae Robu. În februarie, edilul nu a reușit să organizeze o întâlnire similară, dar o va face, totuși, în martie. Astfel, joi, de la ora 20, timișorenii care vor să-l întrebe diverse lucruri pe Robu nu trebuie decât să se conecteze la Facebook și să „atace” tastaturile.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

20 de minute ago

Cu ochii pe sondaje, Sorin Grindeanu reîncălzeşte „doctrina Dragnea”

“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…

2 ore ago

Trei locuri de muncă disponibile la Horticultura

SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

15 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

17 ore ago